Este un eveniment pentru noi extrem de important, cum ați sugerat și dumneavoastră, și care face parte dintr-o strategie mai amplă a partidului nostru de a ne conecta la rețelele care există în Europa și nu numai în Europa, și care au asociere cu valorile politice pe care noi le promovăm. Se numesc generic suveraniste, adică partidele de protest, care există în America, în spațiul european, adică în tot Occidentul, nu cum e la modă acum să se vorbească.
Patriot Networks este o rețea de acest gen care se întâlnește în diverse capitale europene pentru a discuta sau a crea o platformă în care adepții unui anumit punct de vedere politic, adică al nostru, să poată pune pe agendă temele majore, temele pe care discutăm acum țin de securitate, de NATO, de apărarea europeană, de ce se va întâmpla cu Europa, ce se întâmplă cu federalizarea și cum se raportează partidele din această rețea la aceste mize și la aceste provocări.
Discuțiile sunt foarte vii din punctul acesta de vedere pentru că nu există neapărat unanimități sau nu există de fiecare dată unanimități în ceea ce privește diversele partide suveraniste din Europa, care n-au nici uzul, nici uzajul, nici tradiția politică pe care o au partidele de mainstream și care se află acum, majoritatea dintre ele, la capăt de drum.
Deci învățăm, ca să zic așa, să ne punem laolaltă punctele de vedere, să ne coordonăm și să ne armonizăm acolo unde se poate, pentru că avem conștiința foarte clară că viitorul politic al Europei și al Statelor Naționale în parte va depinde major de aceste tipuri de politici, de partide.
Trebuie să avem răbdare, să nu facem greșeli politice, pentru că oricum viitorul, dacă vreți, va fi altfel decât a fost ieri și va fi altfel și decât este astăzi. Din această perspectivă, e un proiect, parte a unui proiect mai mare de politică externă pe care partidul nostru și l-a asumat.
Pe plan intern, Dungaciu a reiterat poziția fermă față de a nu vota executivul Veștea. El a criticat faptul că noul guvern propus și-ar fi asumat practic același program de guvernare ca executivul Bolojan, demis prin moțiune de cenzură.
Noi am spus foarte clar că nu susținem un guvern din care nu facem parte. E o poziție politică firească, e o poziție politică pe care noi ne-am asumat-o de la început. Nu susținem un guvern care nu facem parte, pentru că nu avem încredere că un guvern care chipurile și-a mai și asumat programul guvernului anterior până la virgulă, cum spunea domnul Veștea, ar putea să rezolve problemele României.
Am dat jos un guvern pentru că avea un program de guvernare greșit. La noi, moțiunea de cezură n-a fost o chestie personală sau n-a fost în niciun caz o chestiune strict personală. Să ni se ceară acum să votăm un guvern care are același program de guvernare mi se pare cel puțin o inadecvare, ca să mă exprim elegant.
Deci nu, problema nu se pune așa. Noi nu votăm un guvern care face parte pentru că nu avem încredere că un asemenea guvern ar putea să redreseze România, să scoată România din criza profundă în care se află în acest moment.
Iar când nu poți să găsești o majoritate pentru un guvern sau o majoritate care să numească, să susțină, să voteze un guvern, dar mai ales o majoritate care să susțină un guvern, poate că cea mai rațională soluție ar fi să începem negocierea pentru alegerile anticipate, care ar putea să rezolve în două luni de zile problemele grave ale României. A vota un guvern nu este totul. A susține un guvern ulterior este important.