Cristian Popescu Piedone îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan din cauza crizei energetice. Președintele Partidului Naționalist Reformarea României îl acuză că nu are un plan clar pentru asigurarea energiei. Piedone cere explicații despre capacitățile de producție închise și despre investițiile amânate. „Bolojane, România are nevoie de electricitate, nu de explicații la lumânare”, i-a transmis acesta.
Piedone spune că starea de alertă energetică este un semnal grav, nu doar o măsură administrativă. El amintește că energia este necesară pentru spitale, alimentarea cu apă, blocuri, lifturi, semafoare, fabrici, magazine și aparate medicale. „De aceea, ai obligația să spui adevărul. Poți?”, l-a întrebat acesta pe premier. Piedone susține că Bolojan trebuie să recunoască eventualele greșeli și să schimbe direcția.
„Dacă ai închis capacități de producție înainte să existe alternative, recunoaște că ai greșit. Dacă ai amânat investițiile, spune-o clar. Dacă planurile tale au fost construite pe speranța că va bate vântul, va ploua sau vom importa energie la timp, oprește-te și corectează direcția”, a transmis Piedone. El spune că soluția la criza energetică nu poate fi reducerea energiei disponibile. „Nu poți să închizi mina luni și miercuri să te rogi să bată vântul. Nu poți să demolezi ce avem înainte să construiești ceea ce ne trebuie”, a adăugat acesta.
Piedone cere creșterea producției, modernizarea rețelelor și construirea unor capacități de stocare. El propune folosirea hidroenergiei, energiei nucleare, gazelor, cărbunelui și surselor regenerabile. De asemenea, îi cere premierului să discute cu specialiștii, producătorii, inginerii, administrațiile locale și reprezentanții industriei. „Nu pentru încă o fotografie și încă o comisie. Pentru soluții”, a precizat acesta.
Piedone susține că spitalele, sistemele de alimentare cu apă, transportul public și centrele sociale trebuie protejate. El cere măsuri și pentru oamenii care folosesc acasă aparate de oxigen sau medicamente care trebuie păstrate la rece. „Oamenilor le poți cere responsabilitate. Dar nu le poți cere să stingă un bec pentru a acoperi ani întregi de decizii proaste”, a afirmat acesta.
În mesajul său, Piedone face și o comparație cu perioada în care populației i se cerea să accepte întreruperea energiei. „Am mai trăit o vreme în care era unul care ne stingea lumina și ne cerea să acceptăm bezna. Nu te trec niște fiori gândindu-te la soarta lui? Și el se credea zeu!”, i-a transmis acesta lui Bolojan. În final, Piedone îi cere premierului să renunțe la orgolii și să prezinte un plan serios. „Vezi, Ilie? Și asta înseamnă să fii prim-ministru: nu doar să tai și să mărești taxe, ci să construiești și să protejezi oamenii!”, a încheiat acesta.