România traversează nu doar o criză politică, ci și una de valori, consideră fostul lider liberal Crin Antonescu. Acesta susține că responsabilitatea pentru situația actuală aparține în primul rând celor aflați la putere, dar afirmă că și alte categorii influente din societate au contribuit, prin tăcere sau oportunism, la degradarea vieții publice.
„Blocajul actual arată că nu avem conducători”
Crin Antonescu afirmă că România se confruntă cu o situație fără precedent, în care mecanismul decizional al statului este complet blocat.
”E foarte greu să stabilești ierarhia vinovățiilor și, în orice caz, de dragul discuției, pentru că sper să înțeleagă toți cei care ne urmăresc că noi nu ne erijăm aici în judecători. Nu suntem noi cei care dăm sentințe.
Noi suntem într-un eșec și politic, asta este absolut evident. Repet, blocajul actual e fără precedent și arată clar că nu avem conducători. Limpede asta, nu avem conducători capabili să facă ceva. Pur și simplu s-a gripat, s-a paralizat motorul conducerii politice. Însă, sigur că prima responsabilitate este a politicienilor și, atenție, în cazul ăsta, este clar că e vorba de cei care sunt la putere în primul rând.
Eu nu pot să spun în acest moment, oricât mi-ar fi de puțin simpatic un partid, hai să nu mai zic de altul, nu știunu doresc să-i văd la putere. Dar nu pot să spun că SOS e la fel de vinovat ca partidele de la guvernare, președintele, ca cei care au putere.”
Critici la adresa elitelor și a mediului academic
Fostul candidat la alegerile prezidențiale consideră că responsabilitatea nu aparține exclusiv clasei politice și spune că numeroase personalități din afara politicii au ales să nu reacționeze în momente importante.
„Eu însă întotdeauna și asta de mulți ani, am vrut să vorbesc despre vinovăția unei categorii, unui grup din societatea românească, și anume oamenii de mare prestigiu, oamenii cel puțin cu pretenții, intelectualii, academicienii, care fie s-au angajat politic într-un mod așa cum îl știm și de ce parte unii dintre ei, fie au preferat să tacă din gură, să stea deoparte.
Și am pornit de la un exemplu. S-a făcut ceva agitație în România pe tema plagiatului. A început scandalul de la Victor Ponta pentru că era un personaj politic major. De aia și numai de aia. Nu pentru că cineva a fost scandalizat în lumea academică de plagiat, care este o crimă intelectuală. Și după aceea a început această temă să fie pusă doar în cheie politică, doar despre politicieni. Și folosit atunci când sistemul a avut nevoie să rezolve pe cineva. Când a trebuit cu cine a trebuit.”
„Titlurile plagiate nu au fost acordate de politicieni”
În opinia lui Crin Antonescu, scandalurile privind plagiatele au ignorat rolul celor din mediul universitar care au acordat și validat titlurile academice.
„Nimeni nu și-a pus nicio secundă problema că titlurile astea doctorale plagiate au fost date politicienilor nu de alți politicieni, ci de niște oameni din mediul universitar, că aceste lucruri au fost acoperite și că probabil, nu sigur, eu nu reduc doar la politicieni.
Foarte mulți dintre oamenii de autoritate din afara politicii. Și eu aici îndrăznesc să spun, deși ăsta e un subiect delicat, dar inclusiv din biserică, pentru că este o instituție care are greutate ei în România. Au preferat să tacă, au preferat să obțină niște avantaje, au preferat să fie, cum se spune, oportuniști.
N-am avut niște instanțe în România încât românul să spună, „dom'le, politicienii sunt cum sunt, că așa sunt ei cam peste tot, dar uite, a ieșit cutare și a zis, băi, fraților, asta nu se poate, asta se face, asta nu se face”. În România n-a mai existat. Toate valorile au fost date peste cap.”
Crin Antonescu avertizează asupra unei crize de valori
Fostul lider liberal spune că, pe lângă problemele politice, România traversează și o perioadă în care reperele sociale și culturale se pierd, iar diferențele dintre generații devin tot mai accentuate.
„Noi asistăm acum, în afară de criza politică, criza de comunicare, suntem în vâltoarea tehnologiei, toată lumea e, nu numai noi. Dar gândiți-vă că există ceva foarte grav, din părerea mea. O ruptură între generații, foarte mulți tineri, care îmi plac, am și eu copil de vârstă tânără și mi-s dragi, sunt tot ce avem mai scumpți. Nu mai au, nu mai știu foarte mulți dintre ei și sunt împinși să nu mai facă asta, să respecte puțin experiența, vârsta. Nu mai au repere. Lumea începe cu ei, tot ce scrie orice prost pe online are aceeași valoare de adevăr cu ceea ce a spus un filosof adevărat sau un poet adevărat. E o mare criză de valori. Sigur că la nivelul politicii oamenii s-au obișnuit că merge.”