Ziua Constantin Brâncuși, 19 februarie. 148 de ani de la nașterea sculptorului

Prin testament, Brâncuși a lăsat moștenire statului român atelierul său și un număr important de lucrări. România de atunci, condusă de partidul comunist, a refuzat să accepte moștenirea lui Brâncuși și astfel, atelierul și 80 dintre lucrările  sale au revenit statului francez.

Abia în 1964, Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac i fusese foarte aproape de a fi dărâmat.

Foto: Profi Media

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, în județul Gorj și din anul 1904 s-a stabilit și a creat la Paris, unde s-a stins din viață în 16 martie 1957. Prin testamentul său, Brâncuși a lăsat moștenire statului român atelierul său și un număr important de lucrări. Condusă de partidul comunist la acea vreme, România a refuzat însă să accepte moștenirea lui Brâncuși și astfel, atelierul și 80 dintre lucrările sale au revenit statului francez și sunt păstrate de atunci în Muzeul Național de Artă Modernă din Paris.

Ca o „reparație morală față de refuzul și umilirea lui Constantin Brâncuși de către statul român”, data de 19 februarie, ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși, a devenit sărbătoare națională, prin legea promulgată în noiembrie 2015.

Viața și opera lui Constantin Brâncuși

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin a fost al șaselea copil al familiei de țărani Radu Nicolae și Maria Brâncuși. Școala primară a făcut-o la Peștișani și Brădiceni, iar copilăria i-a fost marcată de dese plecări de acasă, a fost păstor și apoi ucenic în diverse ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. S-a dovedit foarte îndemânatic la lucrul manual și a atras atenția unui industriaș care l-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

În 1896, la 20 de ani, Brâncuși a început să călătorească: a mers la Viena pe Dunăre și s-a angajat cioplitor în lemn pentru a câștiga banii necesari șederii acolo. Ambiția lui era să devină scultor și doi ani mai târziu a fost admis la Școala de Arte Frumoase din București unde a studiat serios modelajul și anatomia. În preferințele sale, în port și în stilul de viață, Brâncuși avea să păstreze până la moarte simplitatea originilor sale.

Încă din timpul studenției, lucrările sale au fost premiate, iar în 1903, Brâncuși a primit prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila. Instalat la Spitalul Militar din București, bustul reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.

Atras de faima sculptorului Auguste Rodin, care trezise entuziasmul avangardei și indignarea academicienilor, și curios să vadă ce se întâmplă în artă dincolo de granițele țării, Brâncuși a plecat în 1904, la Viena și München, iar apoi s-a decis să meargă la Paris, o călătorie costisitoare pentru un om cu un venit modest.

Mare parte din drum a făcut-o pe jos, cu geanta la spate, dar a reușit să ajungă la Paris. Aici, Brâncuși a fost admis la École des Beaux-Arts și a lucrat timp de doi ani în atelierul sculptorului academist Antonin Mercié, iar pentru a-și câștiga existența, a avut mai multe ocupații.

În 1906 a avut prima expoziție la Paris, în Salonul sponsorizat de stat, apoi la Salon d’Automne. Primele sale lucrări au fost influențate de opera lui Rodin, dar pentru a se distanța de această influență, Brâncuși a refuzat să intre în atelierul lui Rodin, deoarece, a spus el: „La umbra marilor copaci nu crește nimic”.

În 1907, angajat să facă monumentul funerar al unui moșier în cimitirul „Dumbrava” de la Buzău, Brâncuși a sculptat o statuie reprezentând o tânără care îngenunchează, intitulată Rugăciune, care reprezintă prima etapă a evoluției sale către formele simplificate.

În același an, Brâncuși sculptează Cumințenia Pământului, clasată acum în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Sculptura, cioplită în calcar, sugerează o filosofie a lui Brâncuși anterioară creștinismului și a fost expusă inițial în 1910 la Muzeul Național de Artă al României, stârnind reacții contradictorii, dar în cele din urmă a fost acceptată.

Tot în 1907, Brâncuși a închiriat un atelier în Rue de Montparnasse și a intrat în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.

În anul 1908, apare pentru ultima dată influența lui Rodin asupra operei lui sale, odată cu prima versiune de Muză adormită – sculptura unei fețe de femeie ale cărei trăsături sugerează un bloc de marmură nedefinit. Una din primele versiuni ale lucrării s­-a vândut la New York cu suma de 9,125 milioane de dolari, în 2015.

Tot în 1908, Brâncuși a executat prima lucrare cu adevărat originală: Sărutul.

Foto: Profi Media

Sculptura evidenția întrebuințarea pură, organică a formei și avea să devină marca sa specifică și să influențeze opera a numeroși artiști, între care și lucrările prietenului său Amedeo Modigliani.

Din 1910, odată cu versiunea din bronz a Muzei adormite – un cap de formă ovoidală cu detalii ale feței reduse drastic și curbe șlefuite, pure, Brâncuși avea să experimenteze adesea formele simplificate ovoidale sau liniile eliptice, suple ale figurilor care redau esența zborului: Măiastra – o sculptură denumită după o pasăre fantastică din legendele populare românești, și alte 28 de variante în următoarele două decenii.

După 1919, păsările sale au evoluat într-o serie de sculpturi de bronz șlefuite, toate intitulate Pasăre în văzduh.

În acești ani de experimentare, opera lui Brâncuși a început să aibă un public internațional și lucrările sale au intrat în colecții particulare.

În 1913, Brâncuși a expus la Salon des Indépendants din Paris și a participat la Armory Show (Expoziția Internațională de Artă Modernă) din New York, Chicago și Boston, expunând cinci lucrări, între care Domnișoara Pogany, un bust stilizat care a avut diverse variante.

Și prima sa sculptură în lemn, Fiul risipitor, în 1914, era aproape abstractă – o bucată de lemn de stejar sculptată grosolan, cu trăsături umane abia schițate. Din lemn, Brâncuși avea să creeze cele mai stranii lucrări ale sale, soclurile sculpturilor, uneori și din cinci sau șase piese suprapuse, și chiar propria mobilă, majoritatea ustensilelor sau pipa din care fuma. Și prima versiune a Coloanei Infinitului (sau fără sfârșit), sculptată în 1918, a fost tot din lemn. Creată din elemente simetrice suprapuse, coloana era inspirată de stâlpii caselor țărănești din România.

Cu Prințesa X, portretul unei persoane imaginare care ia o curioasă formă falică, expusă la Salonul din 1920, Brâncuși a declanșat un scandal. Lucrarea dădea naștere la interpretări nedorite și a intervenit poliția care l-a obligat să scoată lucrarea din expoziție.

În 1922 a sculptat primele versiuni ale Peștelui, în marmură, și Bust de femeie tânără, în lemn.

S-a reîntors pentru prima dată în România în 1924, și a expus la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București.

În 1933, faima lui Brâncuși l-a adus la Paris pe maharajahul din Indore, care i-a solicitat sculptorului să creeze un templu care să îi adăpostească sculpturile. Brâncuși a lucrat mai mulți ani la acest proiect și, în 1937, a mers în India la invitația maharajahului, dar moartea acestuia a împiedicat finalizarea lucrărilor.

S-a întors din nou în România în 1937 și în 1938 pentru inaugurarea a trei lucrări monumentale dintr-o grădină publică din Târgu Jiu: noi versiuni uriașe în oțel la Coloana Infinitului, Poarta sărutului și Masa tăcerii.

În 1939, Brâncuși a făcut ultima călătorie în Statele Unite, pentru a participa la expoziția „Art in Our Time” la Muzeul de Artă Modernă din New York.

A continuat să-și exploreze temele preferate în ultimii ani de viață, inclusiv pasărea, iar ultima lucrare importantă a fost Țestoasa zburătoare, în 1943.

Brâncuși a dobândit cetățenie franceză, în 13 iunie 1952. În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, își-a crease o lume a lui, într-o atmosferă românească.

Numeroase expoziții din Franța, Elveția, Olanda, Anglia și Statele Unite aveau să îi asigure faima, iar cea mai mare a fost cea de la Muzeul Guggenheim din New York, în 1955.

În epoca realismului socialist din România, Brâncuși era contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit, dar totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși.

„Cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”, după cum spunea la ultima sa spovedanie, Constantin Brâncuși s-a stins din viață la 16 martie 1957, și este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Prin testament, Brâncuși a lăsat moștenire statului român tot ce avea în atelierul său (peste 80 de sculpturi), cu condiția ca atelierul să fie transformat în muzeu și restaurat în starea sa originală. Moștenirea sa a fost refuzată de guvernul comunist, dar acceptată cu bucurie de Franța, iar Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) deține un număr important de lucrări ale lui Brâncuși împreună cu tot ce se afla în atelierul său.

Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu națonal, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârțit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.