Zi decisivă pentru Rapid București! Reprezentanții echipei de fotbal, dar și fanii așteaptă cu sufletul la gură decizia judecătorilor de la Curtea de Apel. Magistratii vor hotărî dacă acceptă sau nu cererea clubului, de suspendare a executării silite. De sentință va depinde participarea alb-vișiniilor în noul sezon al Ligii I. Altfel, echipa din Giulești va fi retrogradată în Ligă a 4-a.
UPDATE 12:12 Curtea de Apel București a amânat pentru 20 iulie judecarea cererii de suspendare a hotărârii de intrare în faliment a clubului de fotbal Rapid București, dictată de Tribunalul București în data de 13 iunie. În urma acestei hotărâri, cel mai probabil gruparea giuleșteană nu va fi înscrisă în ediția 2016/2017 a Ligii 1, o decizie în acest sens urmând să fie luată în cursul acestei zile, în cadrul Adunării general a LPF.
La termenul de marți, la Curtea de Apel, au asistat și aproximativ 20 de suporteri rapidiști, majoritatea îmbrăcați cu tricouri cu însemnele clubului giuleștean.
Completul de judecată, condus de președintele Dana Simona Arjoca, a refuzat să judece marți cererea de suspendare a hotărârii de faliment, deoarece avocatul clubului FC Rapid, Gabriela Mina, nu avea mandat de împuternicire din partea lichidatorului judiciar Aurel Brihac, relateză Agerpres.
Curtea a suspendat ședința pentru o oră tocmai pentru ca avocatul să obțină semnătura pe mandatul de reprezentare din partea lichidatorului judiciar, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Mina a motivat în fața instanțe că lichidatorul judiciar, în numele căruia se depusese cerea de suspendare a hotărârii de faliment, se află în prezent în concediu. În aceste condiții, președinta completului a refuzat să judece pe fond cererea.
Pentru a obține, totuși, un nou termen, avocatul Gabriela Mina a depus un mandat de reprezentare a companiei Azuga Waters, companie creditoare a clubului și controlată de acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru.
"Azuga Waters își însușește cerea de suspendare a hotărârii de faliment, ca și creditor al societății aflate în insolvență. Menționez că interesele creditorului, Azuga Waters, și ale societății debitoare, care este clubul, sunt comune", afirmat Gabriela Minea.
Judecătoarea Dana Simona Arjoca a acceptat însușirea cererii de către compania Azuga Waters și a acordat ca termen data de 20 iulie pentru continuarea procesului.
Situația clubului de fotbal Rapid a devenit una extrem de dificilă după ce cererea de suspendare a hotărârii de faliment a fost respinsă joi de Curtea de Apel București, iar lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început deja demersurile pentru dizolvarea societății SC Rapid SA.
În aceste condiții, clubul Rapid nu va fi înscris în ediția 2016-2017 a Ligii I. Termenul pentru înscriere este 12 iulie, dată fixată de Liga Profesionistă de Fotbal pentru tragerea la sorți a programului următorului sezon.
"Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată din data de 20.07.2016 la data de 12.07.2016 ora 9,00. Dispune citarea petentei, prin fax și telefonic, pentru termenul de judecată din data de 12.07.2016, ora 9,00, cu următoarele mențiuni : - să depună dovada calității de reprezentant a SCA Bohâlțeanu și Asociații acordată de lichidatorul judiciar CII Brihac Aurel pentru formularea cererii de suspendare; - să precizeze persoanele cu care înțelege să se judece în contradictoriu pe cererea de suspendare, cu indicarea domiciliilor / sediilor acestora; - să depună dovada înregistrării la Tribunalul București a recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.4266/13.06.2016 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr.46406/3/2012 - să depună în copie conform cu originalul tabelul definitiv de creanțe - să depună dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 500 de lei. Dispune atașarea din Sistemul Ecris a Sentinței civile nr.4266/13.06.2016 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr.46406/3/2012. Dispune atașarea dosarului nr.4744/2/2016 al Curții de Apel București – Secția a V a Civilă. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 11.07.2016." se arată în decizia de astăzi a instanței.
Amănuntul e fundamental, pentru că la ora 11.00 începe Adunarea Generală a LPF, până la care Rapid trebuie să obțină sentința de suspendare a falimentului pronunțat luna trecută de Tribunalul București. Aceasta este condiția impusă de Gino Iorgulescu, președintele LPF, pentru a se putea lua în discuție acordarea primei tranșe din drepturile TV, echivalentul a 630.000 de euro brut – circa 450.000 de euro net.
Rapid a intrat în faliment după ce sub actualul patron, Valerii Moraru, datoriile au crescut, într-un an și jumătate, de la 2,2 la 4,5 milioane de euro. În ultimul an, societatea nu a mai plătit niciun ban la ANAF, datoriile către bugetul de stat, rezultate din neplata impozitelor pe salarii și a altor taxe, ajungând la peste 10 milioane de lei.