Buzele noastre sunt supuse zilnic unor factori externi și interni ce le pot afecta sănătatea. Cea mai frecventa afecțiune este numită în popor zăbala. Aceasta include leziunile și inflamațiile de la nivelul buzelor cum ar fi rănile de la colțurile gurii, acele crăpături sau fisuri dureroase ce se vindecă cu greu.
Cauze probabile mai des întâlnite
Atunci când o persoană își umezește buzele în exces sau le expune la aer rece, uscat și vânt, buzele sale se pot usca și vor apărea crăpături în pielea subțiată. Alți vinovați ai crăpăturilor de la colțul gurii sunt deficitul de fier, de vitamina A, D sau oricare dintre vitaminele din grupul B, conform sfatulmedicului.ro.
Cauze probabile mai rar întâlnite
Fisurile pot fi un semn al infecțiilor fungice, cum ar fi candidoza care provoacă și roșeața în jurul fisurii sau pot fi o reacție alergică ușoară, la un ingredient al unui produs cosmetic recent folosit.
Ce este de făcut?
Buzele vor fi hdratate prin aplicarea unei creme hidratante consistente, fără parfum. Dacă s-a început utilizarea de produse cosmetice noi, se va opri utilizarea acestora și vor fi reintroduse treptat. În cazul în care fisurile persistă, se agravează sau par a se fi infectat, se va consulta medicul pentru a se face modificări în dietă și pentru a se recomandă tratament pentru infecție.