Zăpada și viscolul au paralizat câteva drumuri din județul Vrancea. Cinci sectoare de drum național și județean au fost închise circulației temporar, vineri seara.
Cinci sectoare de drum național și județean au fost închise circulației temporar, vineri seara, din cauza viscolului și a zăpezii, pentru a nu pune în pericol participanții la trafic, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.
"Începând cu ora 19,00, ca urmare a viscolului și a zăpezii, au fost închise următoarele drumuri: DJ 204P de la intersecția cu DN2/E85 (Zona Vlahuță) - Gugești; DJ 204B Mărtinești - Bonțești - Râmniceni - Tătăranu și DJ 202F Mihălceni - Bălești. Începând cu ora 19,15 a fost închis DN2N Bogza - Dumbrăveni", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, începând cu ora 17,00, a fost închis temporar circulației și DN 23 B, între localitățile Măicănești și Ciorăști.
Sectoarele de drum vor fi redeschise traficului dimineață, imediat ce condițiile meteo vor permite intervenția utilajelor de deszăpezire. Între timp, locuitorii din aceste zone au rute alternative de circulație.
Pe drumurile din Vrancea se circulă în condiții de iarnă încă de la primele ore ale dimineții, județul aflându-se, până pe 29 ianuarie, sub cod portocaliu de ninsoare și viscol