Ministrul Sănătății a precizat, într-o postare pe Facebook, că trei unități spitalicești au semnat astăzi contracte cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru îmbunătățirea siguranței pacienților și a personalului medical. Vlad Voiculescu a nominalizat aceste spitale în textul de pe rețeaua socială: Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan, București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Constanța și Spitalul Municipal de Urgență Roman.
Vlad Voiculescu: „Alte trei spitale au semnat contracte cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru îmbunătățirea siguranței pacienților și a personalului medical din spitalele publice.
Primul proiect, „Întărirea capacității Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan, București”, va beneficia de 43.9 milioane de lei finanțare. Obiectivul este protejarea personalului medical și a pacienților împotriva infectării cu COVID-19, precum și creșterea capacității celor două unități medicale (spitalul și Maternitatea Bucur din incintă, aceasta fiind unitate suport pentru pacienții testați pozitiv), pentru diagnosticarea și tratarea pacienților infectați. Datorită proiectului va crește capacitatea de diagnosticare, îngrijire și tratament și vor fi achiziționate echipamente de radiologie, imagistică medicală, aparate de ventilație mecanică, defibrilatoare, echipamente specifice Unității de Primiri Urgențe, echipamente specifice activităților de terapie intensivă și sălilor de operație ale spitalului și maternității.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Constanța va beneficia de un proiect cu o valoare de 36 milioane lei finanțare europeană. Spitalul va fi dotat cu echipamente și aparatură medicală de specialitate, precum și cu materiale sanitare de protecție, igienizare și dezinfecție, în vederea protejării sănătății populației de efectele pandemiei.
Spitalul Municipal de Urgență Roman este beneficiarul unui nou proiect finanțat cu 8,6 milioane lei din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Acesta va asigura dotarea și achiziționarea de echipamente medicale pentru spital, ce vor fi utilizate atât direct pentru pacienții cu COVID-19, cât și pentru tratamentul și îngrijirea pacienților suspecți sau non-COVID. Concret, finanțarea prevede îmbunătățirea capacității de monitorizare și îngrijire a pacienților, în special a cazurilor severe, care necesită internare la terapie intensivă, având în vedere că dotările actuale sunt precare și insuficiente pentru a face față unei astfel de crize sanitare, în special in camera de gardă, ATI, blocul operator, pe secțiile și in compartimentele spitalului.”