Actual· 1 min citire

Vizită ISTORICĂ a unui suveran pontif în Irak. Agenda întrevederilor Papei Francisc, de la finalul acestei săptămâni

Sursă foto: Profimedia

Sursă foto: Profimedia

Publicat1 mar. 2021, 12:29
Actualizat1 mar. 2021, 12:58

Papa Francisc va efectua, la finalul acestei săptămâni, o vizită istorică de trei zile în Irak pentru a încuraja fragila minoritate creștină să reziste, în pofida conflictului sângeros și a vicisitudinii vieții, și pentru a întinde mâna islamului șiit. Va fi, practic, pentru prima dată când un papă se va afla în Irak. Pe de altă parte, vorbim despre prima călătorie în străinătate a suveranului pontif de la începutul pandemiei de COVID-19, după ce a fost vaccinat anti-Covid.

Potrivit agendei vizitei oficiale, papa Francisc se va întâlni cu marele ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă a unei părți a lumii șiite, și reprezintă, de asemenea, o premieră pentru un suveran pontif. Întrevederea va avea loc la Najaf, la sud de capitala Bagdad.

În timpul vizitei sale de trei zile, papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, va vizita o minoritate creștină diversă, însă în scădere, în mijlocul unei populații de 40 de milioane de irakieni, zguduită de 40 de ani de război și criză economică.

Programul papal este unul ambițios în această călătorie istorică: până luni, suveranul pontif va merge la o catedrală îndoliată de o luare de ostatici în 2010 din Bagdad, în orașul Ur – în deșertul sudic al Irakului, la Najaf și în bisericile devastate de SI din Mosul (nord). Este vorba de aproape 1.650 de kilometri în total care urmează să fie parcurși în principal pe calea aerului.

Comunitatea creștină din Irak este una dintre cele mai vechi și mai diverse, formată în special din caldeeni – catolici -, armeni ortodocși și protestanți, relatează G4Media.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual