Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Violeta Alexandru, nemulțumită de activitatea ITM: ,,O lună este ultimul termen pentru a schimba lucrurile!”

Tuesday, 07 July 2020, 19:11 Sursă: Realitatea.net

Violeta Alexandru este nemulțumită că nu este informată despre disfuncționalitățile din instituție, dar primește, în schimb, solicitări de sporuri.

,,Nu văd Inspecția Muncii pe teren. Le-am spus-o direct Inspectorilor-Șefi de la toate Inspectoratele Teritoriale de Muncă în videoconferința organizată astăzi. Nu este normal să nu se ridice nicio problemă atunci când vorbim față în față și să aflu separat de o serie de disfuncționalități. Nu mă deranjează dacă apar (cine nu muncește nu greșește!), dar vreau să văd că se muncește și se asumă. Înainte să primesc solicitări de sporuri de la sindicat!”, a scris ministrul.  

 Alexandru subliniază că, din semnalele pe care le are, nu reiese că activitatea ITM-urilor răspunde prompt și eficient sesizărilor oamenilor.

,,Din toate semnalele pe care le am, nu văd o activitate la ITM-uri care să răspundă prompt și eficient sesizărilor oamenilor. De fapt, cum cer statistici, se vede câte o mișcare; cum las să treacă câteva zile fiind prinsă cu alte urgențe, cum nu se mai întâmplă mare lucru. După principiul, lasă că uită. Nu uit! Sunt atentă la tot. Mai ales am capacitatea să coroborez toate informațiile, inclusiv din sesizările oamenilor pentru a discerne cine face treabă la Inspectoratele Teritoriale de Muncă și cine nu (sunt cei care așteaptă să dispar din funcție).”

Alexandru a transmis că rolul controalelor nu este de a da amenzi, ci de a rezolva plângerile făcute de cetățeni. Ministrul de resort a dat termen o lună pentru ca situația să se schimbe, cerând o abordare proactivă, exigentă și corectă.

,,Inspecția Muncii merită să aibă credibilitatea și încrederea oamenilor, dar pentru acest lucru trebuie să se muncească, peste tot, plecând de la ascultarea semnalelor din piața muncii. Nu am cerut normă de amenzi, nu sunt dușmanul companiilor care își văd de treabă, dar când ai sesizări, mai ales în județele mari și rezultat zero - am dreptul să atenționez că ceva nu este în regulă. O lună, acesta este ultimul termen pentru a schimba lucrurile! Adică să văd o altă abordare, pro-activă, atentă la sesizările oamenilor. Cred că o asemenea atitudine arată inclusiv respect pentru antreprenorii corecți pentru că nu vor să fie amestecați, pe bună dreptate, cu cei care ocolesc legea. Aici, pentru restabilirea corectitudinii în piața muncii trebuie să contribuie o Inspecție a Muncii performantă, exigentă, dreaptă.”, subliniază ministrul, pe Facebook.

 


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL