Actual· 2 min citire

Violator de minore, arestat preventiv pentru 30 de zile, la Cluj - Cum acționa bărbatul

Reținere - imagine cu notă sugestivă

Reținere - imagine cu notă sugestivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 iun. 2023, 00:00

Un bărbat de care ar fi violat în mod repetet o fată, de când aceasta avea doar 14 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. De asemenea, în luna aprilie, bărbatul ar fi agresat sexual și apoi amenințat alte două adolescente, de 15 și 17 ani.

”La data de 30 mai a.c,  polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Frata. Percheziția s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol în formă continuată, agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, amenințare, influențarea declarațiilor, șantaj, violență în familie și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis, miercuri seară, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor în cauză, a fost reținut 24 de ore, iar după prezentarea acestuia instanței, s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

”În fapt, în perioada 2019-2022, acesta ar fi constrâns, prin amenințări și acte violente, o minoră, în vârstă de 14-17 ani, să întrețină relații sexuale. În cursul lunii aprilie a.c., bărbatul este bănuit de faptul că ar fi agresat sexual și ulterior amenințat cu acte de violență două minore, de 15 și 17 ani, din județul Cluj. De asemenea, din cercetări a reieșit ca în anul 2021, acesta ar fi agresat-o fizic pe una dintre minore”, a arătat sursa citată.

Potrivit polițiștilor, bărbatul în cauză s-ar fi deplasat în repetate rânduri cu un autoturism, fără a deține permis de conducere.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News