Două cazuri foarte grave de înțepături de albine sau viespi au ajuns, în ultimele două săptămâni, la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Din păcate, o femeie a decedat, iar un bărbat se află încă în stare gravă la spital. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele lui.
Medici nu au mai putut face nimic pentru femeia care a fost înțepată de albine. Aceasta a intrat în șoc anafilactic și a decedat. A fost primul dintre cele două cazuri care au șocat prin gravitatea lor. Managerul Spitalului Județean, ec. Sorina Pintea, a subliniat faptul că înregistrarea celor două cazuri în decursul a două săptămâni este un lucru alarmant și trage un semnal de alarmă ca cei care se știu alergici la albine sau viespi să urmeze sfatul medicilor alergologi.
Medicul alergolog Gabriela Hirian a arătat că la cabinetul de Alergologie din cadrul Spitalului Județean Baia Mare s-au prezentat, în ultima perioadă, foarte mulți pacienți mușcați de viespi sau albine, atât din rândul copiilor, cât și al adulților, scrie adevarul.ro.
”Pacienții ajung întâi la Unitatea de Primire Urgențe, iar apoi sunt direcționați spre noi. Cei care se știu alergici sunt instruiți să aibă asupra lor, mereu, medicația de urgență. Adrenalina trebuie injectată în primele minute după mușcătură, iar pacienții nu trebuie să se deplaseze singuri la spital, ci să solicite serviciul de ambulanță, prin apel la 112”, este recomandarea ei. Ea spune că alte variante de tratament nu au succes.
De asemenea, a vorbit despre vaccinuri împotriva acestor reacții virulente la veninul albinelor ori a viespilor.
”Noi recomandăm pacienților să aibă asupra lor adrenalină, însă unii au încercat alte tratamente care nu au avut succes. Ceea ce ar trebui să cunoască oamenii este faptul că există și vaccinuri care pot desensibiliza persoanele alergice. La Alergologie primesc toate informațiile necesare despre cum se pot proteja și cum se intervine în cazul mușcăturilor de albine sau viespi”, a declarat dr. alergolog Gabriela Hirian.