Actual· 1 min citire

VIDEO Un adevărat "arsenal" de arme albe, descoperit de polițiștii craioveni în urma unor percheziții. Mai multe persoane, conduse la audieri

Arme albe descoperite de polițiști, în Craiova

Arme albe descoperite de polițiști, în Craiova

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 iul. 2021, 10:43

Bâte, topoare și chiar săbii au fost găsite de polițiștii din Dolj, în urma unor percheziții domiciliare desfășurate, astăzi, la locuințele unor bărbați, ambii în vârstă de 38 de ani, din Craiova.

Perchezițiile au fost desfășurate după ce, în urmă cu o săptămână, cei doi, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi amenințat cu acte de violență o femeie de 38 de ani, din Craiova, în timp ce aceasta se afla în curtea locuinței sale.

În urma perchezițiilor au fost găsite mai multe obiecte contondente, care au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

Bărbații au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

„Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizare să fie propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă. La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova - Secțiile 1-5, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj,  precum și jandarmi din cadrul G.J.M.B. Craiova”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Dolj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News