Cetățenii UE nu vor fi deportați automat dacă nu se înscriu pentru permisul de rezidență până la termenul limită fixat pentru 30 iunie 2021, a anunțat guvernul Regatului Unit, potrivit BBC.
435.700 de români au solicitat dreptul de a trăi și a munci în Marea Britanie după Brexit, în condițiile în care Regatul Unit părăsește UE la 31 ianuarie. Comunitatea de polonezi din arhipelag este prima la acest capitol, cu 512.300 de solicitări.
Peste 2,45 milioane de cetățeni UE au primit dreptul de a trăi și a munci în Regatul Unit după Brexit, în timp ce unui număr de șase persoane cu istoric infracțional „grav sau persistent” li s-a refuzat acest drept, informează joi agenția de presă britanică PA.
Alte 163.000 de persoane au subscris, în decembrie, la schema de înregistrare a statutului în Regatul Unit, ceea ce face ca numărul total al solicitărilor primite de Ministerul de Interne de la Londra să ajungă la 2,757 milioane.
Cele mai multe cereri au fost depuse de persoane care trăiesc în Anglia (aproximativ 2,528 milioane), 135.800 în Scoția, 44.700 în Irlanda de Nord și 44.100 în Țara Galilor.
Din totalul subscrierilor primite până în prezent de autoritățile Regatului Unit, cele mai multe (512.300) au fost făcute de cetățeni polonezi, care sunt urmați de români (435.700) și italieni (291.000).