Actual· 1 min citire

Veste de ultimă oră despre Anna Kournikova. Ce s-a întâmplat cu iubita lui Enrique Iglesias

Veste de ultimă oră despre Anna Kournikova. Ce s-a întâmplat cu iubita lui Enrique Iglesias

Veste de ultimă oră despre Anna Kournikova. Ce s-a întâmplat cu iubita lui Enrique Iglesias

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 dec. 2017, 09:28

Fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova și cântărețul Enrique Iglesias au devenit la sfârșitul săptămânii trecute părinți de gemeni, potrivit site-ului specializat în celebrități TMZ, citat marți de EFE.

Nașterea unei fetițe, Lucy, și a unui băiețel, Nicholas, a avut loc sâmbătă, 15 decembrie, la Miami (Florida), a precizat citând surse din acest oraș, conform Agerpres.

După nașterea care a avut loc în urma unei sarcini care a trecut neobservată, fosta tenismenă a postat pe contul său de Instagram o fotografie pe un iaht.

Fosta sportivă și top-model rusoaică, în vârstă de 36 de ani, și cântărețul spaniol, de 42 de ani, au o relație din 2001. Cei doi au început să se întâlnească după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare la videoclipul piesei "Escape".

Anna Kournikova, născută la Moscova, s-a retras în 2003 din lumea tenisului, dar a continuat să joace la turnee demonstrative, iar fanii îi pot urmări activitatea pe Instagram.

Deși nu a câștigat niciun turneu WTA, Kournikova s-a aflat pentru o vreme în Top 10 mondial, ocupând poziția a opta, și a câștigat de două ori Australian Open în proba de dublu, făcând pereche, în 1999 și în 2002, cu jucătoarea elvețiană Martina Hingis.

Enrique Iglesias are o carieră prolifică de cântăreț și a câștigat anul acesta Premiul Artistului Anului la cea de-a III-a ediție a galei Latin American Music Awards (LAMAs).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News