Premieră într-o instanță din România. Tribunalul Galați a dat dreptate unui român care a avut un credit în franci elvețieni. Decizia instanței dispune convertirea împrumutului în lei, la cursul de schimb de la data acordării creditului.
Creditul în franci elvețieni a fost acordat în 2007, la un curs de 1,8 lei, așadar a fost înghețat la un curs de sub 2 lei. La această se va adaugă o majorare de 10%, potrivit Digi24.ro.
De exemplu, dacă în 2007 rată era de 350 de franci elvețieni, adică 630 de lei, acum, la un curs de 3,66 debitorul ajunsese să achite băncii peste 1.280 de lei lunar, adică dublu.
Mai mult, clientul a obținut și anularea clauzei de comision de risc, această fiind declarată nulă pe motiv că este abuzivă, dar și restituirea sumei plătite pentru acoperirea acestui comision, respectiv puțin peste 32 de mii de le.
Decizia instanței este irevocabilă. În prezent, 2.400 de români care au luat credite au acționat mai multe bănci în judecată.
"Este vorba despre o eroare. Pe baza argumentelor prezentate de către bancă, instanță a dispus deja suspendarea executării deciziei, urmând să reanalizeze hotărârea în cadrul unui nou dosar", au transmis reprezentanții băncii, citați de Hotnews.