Vela: "E posibil să menţinem declaraţia pe proprie răspundere şi după 15 mai". Ce spune ministrul despre AMENZI

Vela:
Autoritățile iau în calcul mai multe variante pentru relaxarea măsurilor de izolare, după data de 15 mai. Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Marcel Vela.
Marcel Vela spune că declaraţia pe proprie răspundere poate fi menţinută şi din 16 mai, când România intră în stare de alertă.
Nici călătoriile între localităţi nu vor fi permise în orice condiţii, mai anunţă Vela, după ce, iniţial, preşedintele Klaus Iohannis anunţase că românii pot pleca în vacanţe fără restricţii.
"Încă discutăm dacă va mai fi nevoie de declaraţia pe proprie răspundere şi în ce condiţii. Se va putea părăsi localitatea în anumite condiţii, care vor fi precizate în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă", a declarat Vela, la un post TV.
În plus, Marcel Vela susţine că se vor da în continuare amenzi, chiar dacă acestea au fost declarate ilegale de către CCR.
"Măsurile vor avea şi sancţiuni, în baza legilor care sancţionează nerespectarea măsurilor introduse de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Cei care protejează sănătatea oamenilor nu mai au instrumente coercitive", a spus ministrul.
Citește și:
- 00:01 - Trump pune presiune pe Europa: Tarifele la zero până pe 4 iulie sau SUA ripostează
- 23:32 - Kelemen Hunor, mesaj direct după discuțiile cu Nicușor Dan: „Nu sunt soluții miraculoase”
- 23:10 - A început „Litoralul pentru Toți”. Cât au ajuns să coste vacanțele în Mamaia, Costinești sau Vama Veche înainte de sezon
- 23:07 - Aurelian Bădulescu la Culisele Statului Paralel: „Dezvăluirile despre Primăria București sunt doar vârful aisbergului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














