După o carieră fulminantă ca handbalist în România, la Steaua București, câștigând de zece ori campionatul național și remarcându-se în toată lumea ca unul dintre cei mai buni marcatori, Vasile Stîngă a reușit o perfomanță rar întâlnită de un sportiv format sub Cortina de Fier: s-a transferat, înainte de ’89, la o echipă din Spania. Anii petrecuți la Avidesa Valencia vor constitui, spune el, cel mai frumos mod de a încheia activitatea sportivă.
Ați părăsit România în ’89, cu o lună înainte de Revoluție. Cum ați reușit să plecați?
Am avut un noroc pe care alții nu l-au avut. Clubul Steaua îl avea atunci președinte pe Gavrilă (n.r. – Nicolae). Ion Coman, fost ministru al Apărării, era, atunci, secretar de stat și avea în subordine și Internele, și Armata. El era un mare stelist. De multe ori venea la meciurile noastre în tribună. M-am dus la el într-o audiență. N-aveam nimic de pierdut. Eu aveam o ofertă pe masă de la Avidesa Valencia și i-am spus de ea, i-am mai spus că am 32 de ani și că ăla era ultimul meu tren. Nu vă exagerez: a luat telefonul și l-a sunat direct pe Gavrilă. „Alo? Gavrilă? Îi dai drumul lui Stîngă“. Chiar așa s-a exprimat. „Stîngă și-a făcut datoria pentru club. Gata, îi dai drumul“. Așa am reușit să plec în Spania. Am plecat împreună cu Maricel Voinea, care atunci juca la CS Minaur Baia Mare. Au urmat trei ani foarte frumoși. Nici că puteam avea o perioadă mai bună până la retragere.
Erați printre puținii sportivi dintr-un stat comunist care reușeau să fie transferați oficial.
Păi, spaniolii, când m-au văzut pe aeroport, la Madrid, pe mine și pe Maricel, și-au făcut cruce. Au zis că nu se poate. Eram singurii sportivi din Est, în comunism, care veniseră în Spania. Că fugiseră unii – asta e altceva. Dar, oficial, eu cu Maricel eram singurii. N-au crezut că o să venim și de-aia au fost așa de mirați.
Mai mult pe adevarul.ro