Actual· 2 min citire

Vameș contrabandist, oprit de colegii săi abia după 12 focuri de armă. Ce căra polițistul corupt

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat10 iun. 2025, 17:03
SursăRealitatea

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Turnu, județul Arad, l-au luat în vizor pe un contrabandist, au luat-o la fugă după el, și abia după 12 focuri de armă l-au convins să se predea. Nu mare le-a fost mirarea vameșilor când au descoperit că hoțul este un coleg de-al lor.

Un polițist de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, județul Arad, a fost urmărit de polițiștii de la IPJ Arad și oprit cu 12 focuri de armă, în timp ce transporta țigări de contrabandă pe care le furase din camera de corpuri delicte de la PTF Turnu. Polițistul de frontieră și un șef de tură au fost duși la audieri.

Potrivit unor surse judiciare, un agent principal din cadrul Poliției de Frontieră Turnu, județul Arad, a fost oprit, în noaptea de luni spre marți, după o urmărire spectaculoasă în care polițiștii de la IPJ Arad au tras 12 focuri de armă. El transporta țigări de contrabandă pe care le furase din camera de corpuri delicte de la PTF Turnu.

Anchetatorii spun că din camera de corpuri delicte de la Turnu ar lipsi aproximativ 900 de baxuri de țigări.

Polițistul de frontieră, dar și un șef de tură la la PTF Turnu care i-ar fi fost complice, au fost ridicați și duși la audieri.

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a arătat că, marți, 10 iunie, polițiștii de la Poliția Orașului Nădlac, IPJ Arad – Serviciul de Investigații Criminale și IPJ Arad – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la sediul S.T.P.F. Arad – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu și la trei locuințe, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, și furt.

”În data de 10.06.2025, în jurul orei 04.00, numiții V.M.I. și T.G., având calitatea de polițiști de frontieră și fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au sustras din camera de corpuri delicte din cadrul S.T.P.F. Arad – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu și au deținut în vederea comercializării cantitatea totală de 7.500 (șapte mii cinci sute) de pachete cu țigarete marca Marlboro, nemarcate fiscal, a câte 20 țigarete/pachetul, conținând în total 150.000 țigarete/fire, fiecare pachet fiind inscripționat cu sintagma «Smoking kills»”, a precizat Parchetul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual