Vaccinarea copiilor, în COLAPS! Medicii de familie trag semnalul de alarmă: Registrul făcut de INSP nu funcționează din 1 iulie

Vaccinarea copiilor în România, în colaps!
Vaccinarea copiilor în România, în colaps!

Medicii de familie trag un semnal de alarmă în legătură cu vaccinarea copiilor în România. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie din cauză că nu funcționează noul Registru Electronic Naţional de Vaccinare, organizat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Mai mulți medici de familie se plâng că nu pot înregistra vaccinările făcute deja, de la începutul lunii iulie, din motive tehnice ce aparțin INSP, susțin aceștia.