Urarea pe care NU este bine să o faci de Sfânta Maria, pe 15 august

Tuesday, 13 August 2019, 12:34 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Credincioșii omagiază în această zi sfântă trecerea în neființă a mamei Mântuitorului și, totodată, ridicarea ei în Împărăția Cerurilor.

Fecioara Maria, spun învățăturile creștine, a mai trăit încă 11 ani după ce Iisus a fost răstignit. Înainte de a se stinge, aceasta a fost înștiințată de același arhanghel care s-a pogorât să-I spună că poartă în pântece un copil: Arhanghelul Gabriel. Totul s-a întâmplat cu trei zile înainte de trecerea ei la Ceruri. „Acestea zice Fiul tău: «Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare»”, au fost cuvintele Sfântului.

Când a aflat, Fecioara le-a dat de veste celor apropiați, spunându-le: „Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa, să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții, iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Pastor care și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc!”, potrivit site-ului crestinortodox.ro.

Pentru că se prăznuiește „adormirea” Născătoarei lui Dumnezeu, în credința populară se spune că urările de „La Mulți Ani” nu-și au locul. În această zi, credincioșii merg la biserică pentru a se ruga și a se spovedi, scrie divahair.ro.


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL