Aflate de ani de zile pe lista "celor mai misterioase fenomene din lume", ciudatele globuri de lumină care apar deasupra văii Hessdalen din Norvegia nu au putut fi, până de curând, explicate în mod convingător.
Recent, oamenii de știință au elaborat o explicație nouă și surprinzătoare: luminile ar putea fi produse de o „baterie” naturală subterană, creată de mineralele metalice din sol, în contact cu apa sulfuroasă care trece printre ele, scrie descopera.ro.
„Fenomenul de la Hessdalen”, cum a fost denumit, constă în apariția unor sfere luminoase – ce pot fi de mărimea unor mașini - deasupra văii Hessdalen; unele plutesc lent pe cer, putând persista până la 2 ore, altele se aprind și se sting sau „zboară” foarte rapid, dispărând în câteva secunde
Erling Strand, specialist în ingoneria computerelor la Universitatea Ostfold din Norvegia, a studiat procesele fizice asociate acestui fenomen încă din 1982, înființând Proiectul Hessdalen, în cadrul căruia a cooptat mai mulți specialiști pentru a încerca să dezlege misterul acestor globuri luminoase.
Cercetătorii au observat o ușoară fluctuație a câmpului magnetic din regiune, înainte de apariția luminilor, dar alți parametri (radioactivitatea, activitatea seismică) nu prezentau nimic neobișnuit. Nici analiza spectrală a luminii nu a adus date utile. Recent, oamenii de știință de la Universitatea din Bologna, Italia, au elaborat o ipoteză care ar putea explica fenomenul de la Hessdalen.
Prin această vale trece un curs de apă - râul Hesja. De o parte a râului, rocile sunt bogate în zinc și fier; rocile de pe cealaltă parte a cursului de apă conțin cupru. Apa râului, care trece printre cele două tipuri de roci, conține sulf, iar acest aranjament particular de substanțe minerale poate face ca ansamblul să se comporte ca o uriașă baterie naturală, producând un câmp electric.
Oamenii de știință au realizat, din mostre de roci și sedimente din râu colectate la fața locului, o machetă la scară a văii, pe care au scufundat-o în sedimente colectate din râu. Au constatat că ansamblul se comportă ca o baterie: între cele două tipuri de roci se stabilește un curent electric, suficient de puternic pentru a aprinde un bec.
