În mijlocul Pacificului de Sud, la 4.025 de kilometri distanță de coasta de vest a Americii de Sud și la 4.185 de kilometri de Tahiti, se află cea mai izolată fâșie de pământ locuită de oameni: un triunghi misterios, format din 163 kilometri pătrați de rocă vulcanică, cunoscut sub numele de Insula Paștelui. Nu este nimic mai interesat decât un mister antic. Unul dintre ele este dispariția locuitorilor Insulei Paștelui.
Aflată în sud-estul Pacificului, insula, care aparține statului Chile, a cunoscut în 1860 o întâmplare cel puțin ciudată: toți oamenii aflați pe insulă au dispărut, scrie The Independent.
Insula, cunsocută în principal pentru statuile care reprezintă capete umane, a găzduit oamenii din tribul Rapa Nui, acesta fiind unul dintre puținele lucruri care se știu despre persoanele dispărute în urmă cu mai bine de un secol.
Există multe teorii care spun că oamenii au dispărut de pe insulă din cauza unei boli sau a unei defrișări masive a arborilor.
Totuși, studii recente arată că populația Insulei Paștelui nu a dispărut din cauza agriculturii, adâncind și mai tare misterul. Această descoperire a dus la relocarea mai multor cercetători pe insulă pentru a descifra acest mister, însă nu există șanse ca adevărul să se afle în curând, mai arată sursa citată.
Numele insulei i-a fost dat de Jakob Roggeveen, amiralul olandez care a zărit-o în duminica de Paște a anului 1722, însă aceasta a purtat cel puțin alte două nume. Localnicii îi spuneau Rapa Nui – marea Rapa – în comparație cu insula Rapa, ce se întindea pe o suprafață mai mică. Legenda spune că atunci când primii oameni au ajuns pe insulă, regele acestora i-a dat numele Te-Pito-o-te-Henua, adică „buricul Pământului”.
Expediția olandeză din 1722 a petrecut doar o zi pe Rapa Nui, însă navigatorii din Țările de Jos au întocmit o descriere detaliată a insulei și a localnicilor pașnici și prietenoși. Relatările lui Roggeveen menționau o insulă aproape lipsită de copaci, pe care trăiau aproximativ 3.000 de persoane ce vorbeau o limbă necunoscută.
Cea mai interesantă descoperire a exploratorilor olandezi a devenit celebră în întreaga lume: statuile gigantice, din piatră, situate de-a lungul insulei. Sutele de statui ce se găseau în aproximativ 50 de situri de-a lungul insulei i-au șocat pe exploratorii olandezi, care credeau că descoperiseră o populație primitivă și nu înțelegeau cum ar fi putut aceasta să realizeze misterioasele statui. Locuitorii insulei nu cunoșteau tehnologia roții, nu aveau instrumente din metal și nici animale cu care să lucreze pământul.