Un șofer beat a lovit cu mașina un polițist! Agentul are ambele picioarele rupte

Wednesday, 21 August 2019, 13:25, Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

În această dimineață, cu prilejul unei acțiuni pentru combaterea infracțiunilor pe linie rutieră, organizată de polițiștii Serviciului Rutier, un echipaj de poliție a executat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa cu viteză peste limita legală admisă, pe D.N.18, la intrarea în comuna Vadu Izei, anunță Realitatea de Maramureș.

Șoferul mașinii și-a continuat deplasarea, acroșându-l pe unul dintre polițiști, însă la scurt timp a fost identificat în persoana unui bărbat de 38 de ani, domiciliat în Berbești.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă, urmând ca în funcție de cele constatate să fie propuse măsuri legale, potrivit Realitatea de Maramureș.

Potrivit unor surse din poliție, agentul de la Serviciul Rutier Maramureş lovit în plin are ambele picioarele rupte şi traumatism cranian-cerebral, umând a fi transportat cu un elicopter SMURD la o unitate spitalicească performantă.

Alte articole din: Ultimele Stiri