O mașină a căzut, duminică, în râul Argeș, în zona Barajului Mihăilești, județul Giurgiu. Trecătorii au prins mașina în chingi pentru a nu se scufunda. Șoferul, în vârstă de 34 de ani, a reușit să iasă, fiind transportat la spital.
”Intervenție de urgență în zona barajului de la Mihăilești, acolo unde un autoturism a căzut în apa râului Argeș. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru salvare, un echipaj de scafandri, o unitate de terapie intensivă mobilă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, o ambulanță SAJ și Poliția”, a transmis, duminică, ISU Giurgiu.
Sursa citată a precizat că, în momentul în care echipajele au ajuns la locul evenimentului, au constatat faptul că martorii au ancorat mașina cu o chingă pentru ca aceasta să nu se scufunde în totalitate.
De asemenea, l-au găsit, la mal, pe conducătorul auto.
”Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, conștient și cooperant, a fost preluat de unitatea de terapie intensivă mobilă și transportat la un spital din Capitală”, au mai precizat pompierii.
Autoturismul a fost scos din apă cu ajutorul unui buldoexcavator.