De-a dreptul incredibil: unul dintre cei mai norocoși ieșeni din ultimul deceniu, bărbatul care, acum câțiva ani, câștiga 3,8 milioane de euro la Loto 6/49, este investigat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.
Mihai Cazacu a fost reținut alaltăieri pentru 24 de ore de procurorii de la Crimă Organizată, însă eliberat de judecători, fiind cercetat sub control judiciar. Pentru Cazacu, câștigul la Loto a fost mai degrabă un blestem. A făcut tot felul de afaceri păguboase și, colac peste pupăză, a mai fost și condamnat în dosar, scrie Ziarul de Iași.
Dosarele penale se țin scai de un ieșean devenit milionar în euro după ce a câștigat la Loto 6/49. Mihai Cazacu a nimerit cele șase noroase în 2008, atunci când în conturi i-au intrat 3,8 milioane de euro. De atunci, a avut parte numai de belele. A pierdut o mare parte din sumă în urma unor investiții neinspirate, a fost condamnat pentru o bătaie cu interlopi, cercetat pentru evaziune fiscală și conducere cu alcoolemie, a fost bătut din cauza unore presupuse datorii.
Cireașa de pe tort a venit la finele săptămânii trecute, când la ușa lui Mihai Cazacu au venit procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Iași. Norocosul de la Loto a fost săltat de jandarmi și dus la audieri, unde a aflat că este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.
Mihai Cazacu, alături de fratele său Petrică, dar și de un anume Dumitru Codre, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore. Cei trei au fost prezentați și Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă, judecătorii stabilind să fie cercetați sub control judiciar.
Potrivit unor informații, ancheta din acest caz este foarte complexă, vizate fiind și mai multe persoane de etnie romă care au fost de acord să intre în rețeaua de evaziune fiscală.
La finele săptămânii trecute, polițiști de la Satu Mare, Bacău, Brașov și Buzău, coordonați de DIICOT, au efectuat 22 de percheziții domiciliare la persoanele bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.