Actual· 1 min citire

Un patron face un gest nebunesc. Le oferă angajaților 200 milioane dolari din averea proprie

Un patron face un gest nebunesc. Le oferă angajaților 200 milioane dolari din averea proprie

Un patron face un gest nebunesc. Le oferă angajaților 200 milioane dolari din averea proprie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 oct. 2015, 11:24

"Prefer să am o parte mai mică din ceva mare, decât o pondere mai mare în ceva mic", a declarat șeful Twitter după ce a decis să ofere o treime din acțiunile sale angajaților.

Patronul și co-fondator Twitter, Jack Dorsey, a anunțat joi că va oferi angajaților o treime din acțiunile pe care le deține, relatează AFP.

"Dau aproximativ o treime din acțiunile mele la Twitter (exact 1% din companie) angajaților noștri", a declarat Jack Dorsey într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare, în care explică că prin aceasta dorește să "reinvestească direct în personal".

"Prefer să am o parte mai mică din ceva mare, decât o pondere mai mare în ceva mic", a adăugat el într-un al doilea mesaj.

Joi seara, acțiunile oferite de Dorsey valorau aproape 200 de milioane de dolari, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News