Cinci persoane au fost reținute de polițiștii capitalei pentru comiterea infracțiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare, abuz în serviciu, împiedicarea exercitării libertății religioase, influențarea declarațiilor și purtarea abuzivă, anunță un comunicat al Poliției.
"Joi, 31 august a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare două mandate de percheziție și cinci mandate de aducere, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare, abuz în serviciu, împiedicarea exercitării libertății religioase, influențarea declarațiilor și purtarea abuzivă.
Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în toamna anului 2016, respectiv iarna anului 2016/2017, un minor în vârstă de 15 ani a obligat în repetate rânduri mai mulți minori, cu toții instituționalizați într-un centru de plasament, să asiste la acte de exhibiționism, iar pe un alt minor l-a constrâns să întrețină acte sexuale cu el.
În urma acestor incidente, nici angajații, nici persoane din conducerea centrului de plasament, nu au sesizat aspectele constatate organelor competente, deși prin exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice au luat la cunoștință despre săvârșirea lor.
Totodată, cei în cauză au întreprins acțiuni menite să influențeze convingerile religioase ale minorilor instituționalizați în centru, vătămând astfel interesele legale ale acestora prin încălcarea dreptului la libertate religioasă.
Astfel, persoanele menționate, începând cu luna august 2016 și până în prezent, au constrâns minorii din centru, prin amenințare cu aplicarea unor pedepse, să îndeplinească acte religioase legate de exercitarea unui cult religios.
De asemenea, o angajată a centrului de plasament, prin amenințare cu mutarea în alt centru și prin corupere, a încercat să influențeze declarațiile unuia dintre minori, solicitându-i să relateze că a fost constrâns prin amenințare de către o altă angajată să afirme că ar fi fost abuzat sexual.
Unul dintre bănuiți, în primăvara anului 2017, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-a amenințat pe minorul în vârstă de 15 ani cu acte de violență.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare, abuz în serviciu, împiedicarea exercitării libertății religioase, influențarea declarațiilor și purtarea abuzivă, cu cei în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților", anunță comunicatul.