Actual· 5 min citire

Un jandarm a tras un foc de avertisment la o secție de votare din județul Brașov! Câte incidente electorale au avut loc până la ora 18.00

Un jandarm a tras un foc de avertisment la o secție de votare din județul Brașov! Câte incidente electorale au avut loc până la ora 18.00

Un jandarm a tras un foc de avertisment la o secție de votare din județul Brașov! Câte incidente electorale au avut loc până la ora 18.00

Publicat27 sept. 2020, 19:42
Actualizat27 sept. 2020, 19:56
Sursărealitatea.net, MAI

Focuri de avertisment la o secție de votare din județul Brașov! Ministerul de Interne (MAI) a anunțat că incidentul s-a petrecut după ce un om a asmuțit un câine împotriva jandarmului care păzea o secție de votare. În final, nu a fost nimeni rănit. Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a relatat, duminică, mai multe situații din toată țara în care s-au întocmit dosare penale pentru infracțiuni electorale.

BRAȘOV

„Un jandarm care păzea o secție de votare din județul Brașov a a fost atacat de un bărbat, bolnav psihic, care a asmuțit asupra lui un câine. Jandarmul a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare, fără a rezulta victime”, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Ulterior, agresorul a fost imobilizat și încătușat, urmând a fi transportat cu o ambulanță la o unitate medicală de specialitate”, a spus Dajbog.

Un alt incident care a avut loc în județul Brașov legat de mită electorală a mai fost descris de purtătorul de cuvânt al MAI.

„Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, jud. Brașov, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, la o secție de votare din stațiune, o persoană ar fi oferit o sumă de bani unui bărbat, în scopul determinării acestuia să voteze un anumit candidat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor”, a relatat Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt a relatat mai multe incidente electorale petrecute în toată țara de la începerea votării, la ora 7.00, până la ora 18.00, în cazul cărora au fost deschise dosare penale pentru fraudă electorală sau pentru agresiuni fizice.

ARGEȘ - fraudă la vot pentru cetățeni străini au votat fără să aibă acest drept

„În județul Argeș, la două secții de vot diferite s-au prezentat doi cetățeni străini care au votat fără avea acest drept. Acum au dosar penal pentru fraudă la vot”, potrivit MAI.

BOTOȘANI - bărbat anchetat pentru vot multiplu

„În cursul zilei de astăzi, în județul Botoșani, polițiștii Secției de Poliție nr.1 au fost sesizați de către președintele unei secții de votare din localitatea Tudora, cu privire la faptul că unui bărbat de 79 de ani din localitate i s-ar fi înmânat de către un membru al secției de votare un buletin de vot, fără ca acesta să prezinte actul de identitate, bărbatul respectiv exercitându-și votul. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul își exercitase dreptul la vot și la o altă secție de votare, de pe raza aceleiași localități. Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de frauda la vot. Față de membrul biroului electoral al secției de votare s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.200 de lei”, potrivit MAI.

CONSTANȚA - femeie anchetată pentru vot multiplu

„Polițiștii constănțeni efectuează cercetări, în urma unei sesizări, cu privire la faptul că o femeie ar fi încercat să introducă în urnă mai multe buletine de vot, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de fraudă la vot”, a mai spus Monica Dajbog.

GALAȚI - dosar penal pentru coruperea alegătorilor din Tecuci cu bani

„În orașul Tecuci din Galați, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele a doi bărbați pentru coruperea alegătorilor după un cetățean a sesizat faptul că aceștia ar fi împărțit bani unor alegători. Unul dintre bărbați are și dosar penal pentru amenințare după ce l-ar fi amenințat chiar pe denunțător”, a mai declarat Dajbog.

GORJ - candidat agresat fizic de diul unui contracandidat

„Polițiștii din Gorj au fost sesizați de un candidat că a fost împins și lovit cu cotul în abdomen de fiul unui alt candidat. În cauză s-a întocmit  dosar penal”, potrivit MAI.

HUNEDOARA - fraudă electorală în Petroșani pentru buletine cu ștampilă deja aplicată înaintea votării

„În județul Hunedoara, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către președintele unei secții de votare cu privire la faptul că doi alegători ar fi primit buletine de vot având deja aplicată ștampila cu mențiunea „votat”. Echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale”, a mai relatat purtătorul de cuvânt al MAI.

IAȘI - fraudă electorală în cazul unor cereri pentru urna mobilă fără semnătură

„Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost sesizat de către Biroul Electoral de Circumscripție Comunală Fântânele despre faptul că o persoană s-a prezentat la vot unde a constatat faptul pe numele ei exista o cerere pentru urna specială, aceasta negând ca ar fi făcut o astfel de solicitare. În cauză, polițiștii efectuează cercetări”, a mai spus Monica Dajbog.

MEHEDINȚI - o tânără care și-a fotografiat buletinul de vot, sancționată cu 600 de lei
 
„În județul Mehedinți, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de președintele unei secții de votare cu privire la faptul că o tânără și-a fotografiat unul dintre buletinele de vot în timp ce se afla in interiorul secției de votare. A fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 600 lei.

PRAHOVA - trei bărbați care pretindeau că sunt jurnaliști, cercetați penal

„În Prahova, o persoană care s-a recomandat a fi jurnalistă a informat purtătorul de cuvânt al IPJ că în zona Târgșoru Vechi o serie de cetățeni au primit mesaje gen RO ALERT prin care au fost informați că la secțiile de votare din zonă au fost identificate cazuri de COVID. În urma verificărilor s-a stabilit că mesajul a fost trimis de fapt de pe un număr privat”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.

TELEORMAN - bărbat agresat fizic în apropierea unei secții de votare

„Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Nanov, județul Teleorman, au fost sesizați cu privire la producerea unui incident în proximitatea secției de votare din comuna Călinești. După ce a ieșit din secția de votare, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat a fost agresat fizic. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe””, potrivit MAI.

De la începutul procesului de votare și până la ora 18.00, la nivelul întregii țări, au fost înregistrate 703 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral, a anunțat MAI. 255 dintre acestea nu s-au confirmat, iar 242 erau în curs de verificare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual