Actual· 2 min citire

Un important cleric din România îi îndeamnă pe credincioși să respecte sfaturile medicilor

PS Irineu Bistriţeanul, arhiepiscop de Alba Iulia

PS Irineu Bistriţeanul, arhiepiscop de Alba Iulia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 nov. 2021, 10:36

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, le-a transmis credincioșilor din eparhie să respecte sfaturile medicilor și măsurile de protecție sanitară. Mesajul său a fost citit la slujbe în bisericile din 2 județe.

„Ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere medical, când ritmul galopant al pandemiei răpește din mijlocul nostru multe suflete dragi.

Noi, creștinii, suntem chemați să intensificăm rugăciunea pentru însănătoșirea celor bolnavi și pentru medicii care se ostenesc intens pentru alinarea suferinței lor.

În acest context dominat de incertitudine, este nevoie să ne alăturăm eforturilor depuse de autoritățile competente în campania de prevenire a răspândirii virusului COVID-19”, a transmis Arhiepiscopul Irineu, într-o circulară adresată credincioșilor din Alba și Mureș și care a fost citită în toate bisericile din cele două județe.

Arhiepiscopul i-a îndemnat pe credincioși ca, la primele semne de boală, să ia legătura cu medical specializat și să nu apeleze la sfaturi sau tratamente empirice, mai ales în situația în care bolile de sezon, gripa și răceala, au simptome foarte asemănătoare COVID-19.

„În aceste vremuri de grea încercare, este potrivit să ne reamintim îndemnul Sfintei Scripturi: ‘Doctorului dă-i cinstirea ce i se cuvine, căci și pe el Domnul l-a făcut’, și, totodată, să fim conștienți că ‘de la Cel Preaînalt vine tămăduirea’ (cf. Sirah 38, 1-2).

Asumându-ne deplină responsabilitate, să depunem toate eforturile pentru protejarea vieții și sănătății noastre și a celor din jur, respectând sfaturile medicilor și măsurile de protecție sanitară," a mai precizat arhiepiscopul Irineu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News