Actual· 1 min citire

Un grup de 16 turiști, între care 13 copii, rătăciți în Munții Apuseni, salvați de jandarmii montani

Un grup de 16 turiști, între care 13 copii, rătăciți în Munții Apuseni, salvați de jandarmii montani

Un grup de 16 turiști, între care 13 copii, rătăciți în Munții Apuseni, salvați de jandarmii montani

Publicat7 iul. 2017, 13:22
Actualizat7 iul. 2017, 13:24

Un grup de 16 turiști, între care 13 minori, din Câmpia Turzii, s-a rătăcit în Munții Apuseni din cauza condițiilor meteo extreme, cu ploi torențiale și căderi de grindină, fiind salvat de jandarmii montani, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, vineri, de Jandarmeria Alba, corespondentului Mediafax, un grup de excursioniști s-a rătăcit, joi, în Munții Apuseni, fiind găsit de jandarmi după o oră de căutări.

”Jandarmeria Alba a fost informată telefonic (...) despre faptul că un grup de excursioniști aflați pe drumul care face legătura între Cascada Vîrciorog și Pensiunea Poarta Arieșului s-a rătăcit din cauza condițiilor meteo extreme: ploaie torențială și căderi de gheață. Subofițerii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieșeni s-au deplasat în zona Cascadei Vîrciorog, localitatea Arieșeni, unde au identificat grupul de excursioniști format din 3 adulți și 13 minori”, potrivit jandarmilor din Alba.

Potrivit jandarmilor montani, grupul venise din Câmpia Turzii în excursie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News