Un drapel tricolor, de 100 de metri lungime, a legat cele două maluri ale Prutului la intrarea în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918.
Aproximativ două mii de persoane au participat la desfășurarea tricolorului pe un pod feroviar dintre România și Republica Moldova, în dreptul localității Fălciu din județul Vaslui.
Miile de participanți au mers cu tricolorul prin șase sate în Republica Moldova. Ei au parcurs pe jos trei kilometri până la podul peste Prut.
Tricolorul românesc a fost întins apoi pe podul feroviar în prezent dezafectat care făcea legătura între localitatea vasluiană Fălciu și orașul Cantemir din Republica Moldova. Oamenii au scandat mesaje unioniste. În acest loc s-au organizat primele Poduri de Flori dintre România și Republica Moldova, în mai 1990.
Dacă podul feroviar ar fi reparat, distanța dintre Chișinău și București pe acest traseu ar fi scurtată cu 150 de kilometri. Este nevoie, însă, de aproape 3 milioane de euro.
Acesta este primul dintr-o serie de evenimente organizate de asociații civice din Republica Moldova și România, sub mesajul unionist "Basarabia e România".