Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, care se ascunde de la autoritățile de la Kiev, a fost răpit de trei persoane din curtea unui bloc de locuințe din centrul Chișinăului.
Poliția a fost sesizată în curusl după-amiezei de sîmbătă, iar în prezent ofițerii de investigație și urmărire penală întreprind toate măsurile în stabilirea tuturor circumstanțelor.
Avocatul lui Ceaus, Iulian Balan, a confirmat informația. "Azi 3 aprilie 2021, din centrul Chișinăului a fost răpit clientul meu, judecătorul ucrainean, Ceaus Nicolae, a cărui cerere de azil politic se examinează de către instanțele judecătorești a Republicii Moldova. A fost răpit de un grup înarmat de persoane și dus într-o direcție necunoscută. În situația dată apar dubii rezonabile cu privire la capacitatea statului de a ne proteja. Toți care cunosc careva informații la subiectul dat vă rog să o comunicați poliției", a transmis avocatul.
Potrivit portalului deschide.md, judecătorul Ceaus este acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită. În anul 2017, Kievul l-a dat în urmărire, acesta aflându-se inițial în Crimeea, iar apoi în Republica Moldova. El a încercat să obțină azil politic în Republica Moldova, însă Curtea Supremă de Justiție i-a respins recent solicitarea, relatează Agerpres.