După ce s-a îndrăgostit de o "fată din vitrină" de 20 de ani, originară din România, un belgian și-a vândut casa și i-a trimis banii fetei. Bărbatului, de 51 de ani, a pierdut acum 250.000 de euro și încearcă să îi recupereze cu ajutorul poliției.
Cristina V. l-a cunoscut pe Marc Florent B., în vârstă de 51 de ani, în vreme ce practica prostituția în Belgia. Bărbatul s-a îndrăgostit de gălățeanca noastră, care, astfel, a reușit să-l convingă să-i transfere câteva sute de mii de euro, cu promisiunea unei viitoare căsătorii. Când și-a văzut sacii în car, tânăra și-a adus aminte că are și inimă și i-a spus belgianului că nu-l iubește, că nu mai vrea să se mărite cu el și i-a cerut s-o lase în pace, scrie viața-liberă.ro.
De aici și până la plângerea penală a mai fost doar un pas și, imediat ce gălățeanca a contestat măsurile impuse de procurori, povestea a ajuns în plan public, dosarele fiind înregistrate pe portalul instanțelor.
Înșelăciune în formă continuată și spălare de bani
De altfel, procurorii au pus-o deja sub urmărire penală, acuzând-o de înșelăciune în formă continuată și spălare de bani. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Galați, procurorul Liliana Istrate, ne-a confirmat acest lucru.
"Ajutată de mai multe persoane, în perioada mai 2013 - iunie 2014, a indus în eroare, prin promisiuni de căsătorie nereale și prin prezentarea unor oportunități de afaceri nereale în România, persoana vătămată B. Marc Florent, cetățean belgian, determinând-o să-i vireze în conturile bancare deschise în România pe numele său și pe numele unor persoane apropiate, suma de aproximativ 250.000 de euro, pe care a folosit-o pentru achiziția unor autoturisme de lux, pentru construirea unor imobile și pentru nevoi personale", ne-a declarat procurorul Liliana Istrate.
Parchetul a instituit controlul judiciar pentru tânără, care nu are voie să plece din țară, dar și măsuri asiguratorii, punând sechestru pe un autoturism de lux. Tânăra a contestat atât controlul judiciar, cât și sechestrul, având termen la instanță pe 22 septembrie, în ambele dosare. În această poveste au mai fost angrenate cel puțin două persoane. Daniel R. a ajutat-o cu deschiderea unui cont la o bancă, unde belgianul a trimis 42.000 de euro, iar Dorin Nicolae S. este cercetat după ce, anul acesta, în iulie, l-a făcut pe belgian să trimită într-un cont 7.000 de euro, spunându-i că pentru a recupera BMW-ul Cristinei trebuie să mituiască niște polițiști.