Actual· 1 min citire

Un bărbat din Dolj a fost reținut după ce timp de 5 ani a făcut plângeri împotriva a 19 polițiști

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat12 iul. 2025, 15:53
SursăRealitatea

Un bărbat din Craiova a fost reținut pentru 24 de ore, după ce timp de cinci ani acesta a făcut reclamații împotriva a 19 polițiști.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au anunțat, sâmbătă, că polițiștii au făcut o percheziție în Craiova în cadrul unui dosar penal în care un bărbat este cercetat pentru săvârșirea, în concurs, a 19 infracțiuni de ultraj prin inducerea în eroare a organelor judiciare.”În fapt, în sarcina bărbatului s-a reținut că în perioada august 2019 - februarie 2024, acesta a formulat 58 de sesizări penale nereale, cu rea-credință, împotriva a 19 persoane vătămate care dețin calitatea de polițist, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, urmărirea penală fiind efectuată în cadrul unui număr de 43 de dosare penale.În urma cercetărilor efectuate în cele 43 de cauze penale s-a dispus clasarea cauzei, existând suspiciunea că sesizările penale au fost realizate în scop de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de polițist”, au precizat polițiștii.Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News