Actual· 2 min citire

UE ar putea să nu mai încheie contracte cu AstraZeneca pentru noi vaccinuri - Care este motivul

AstraZeneca

AstraZeneca

Scris de Dan Istratie Publicat: 18 apr. 2021, 19:27

Comisarul european pentru piață internă Thierry Breton a explicat, duminică, că este posibil ca contractul pentru vaccinuri împotriva COVID-19 cu grupul farmaceutic AstraZeneca să nu fie prelungit din cauza întârzierilor în livrări acumulate de la începutul anului, relatează AFP.

"Suntem pragmatici. Prioritatea mea ca responsabil de vaccinuri este ca aceia cu care facem contracte să livreze exact la momentul prevăzut", a declarat el într-un interviu pentru canalul BFMTV.

"Am comandat 120 de milioane de doze pentru primul trimestru și 180 de milioane pentru al doilea trimestru. Din nefericire în primul trimestru ei (AstraZeneca - n. r.) nu au livrat decât decât 30 de milioane, ceea ce a creat probleme pe care toată lumea le-a văzut" și "nu livrează decât 70 de milioane în al doilea trimestru", a explicat el, lăsând să se înțeleagă că respectivul contract, "care se încheie pe 30 iunie", ar putea să nu fie prelungit.

"Nimic nu este definitiv, vom continua să discutăm", a nuanțat totuși Thierry Breton. "Nu dintr-un motiv epidemiologic sau medical. Când privim datele, beneficiile vaccinului AstraZeneca sunt mai importante", a adăugat el.

Ministrul francez al industriei, Agnes Pannier-Runacher, a declarat vineri că probabil UE nu va prelungi contractul cu grupul suedezo-britanic în 2022, după ce Danemarca a devenit miercuri prima țară europeană care a anunțat renunțarea la acest vaccin.

Danemarca și-a justificat alegerea prin efectele secundare "rare" dar "grave" ale acestui vaccin, în pofida autorizării lui de Agenția europeană pentru medicamente și de către OMS.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mai declarat în această săptămână că Pfizer-BioNTech "s-a dovedit a fi un partener fiabil, care și-a onorat angajamentele și s-a arătat reactiv la nevoile noastre", spre deosebire de AstraZeneca, care a avut mari probleme de livrare.

Vaccinarea este un mijloc "important pentru a redeschide continentul european progresiv și pentru a putea merge în vacanță" în interiorul frontierelor Uniunii Europene, a spus Thierry Breton duminică.

Pentru acest lucru, comisarul european mizează pe accelerarea vaccinării în al doilea trimestru și pe introducerea unui certificat sanitar european în luna iunie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News