14 persoane fizice și juridice au fost trimise în judecată într-un mega-dosar cu fraude imobiliare cu un prejudiciu uriaș de 8.700.000 de euro. Inculpații sunt dezvoltatori imobiliari, avocați, notari care, folosindu-se de trei proiecte imobiliare dezvoltate în municipiul Ploiești, au încasat bani în baza unor promisiuni de vânzare apartamente. Firmele care au ridicat blocurile de locuințe au intrat ulterior în insolvență.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești anunță, miercuri, cu au dispus trimiterea în judecată a 14 inculpați, persoane fizice și juridice implicate în fraude imobiliare, cunoscute în spațiul public ca afacerile White Tower, City Gate și Mărășești.
„În fapt, s-a reținut că, în perioada 2018-2024, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea notarilor publici, inculpații T.M. și T.G.R., dezvoltatorii imobiliari, împreună cu alte persoane, toate inculpați în cauză, au indus în eroare, atât cu prilejul încheierii, cât și cu prilejul executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare de apartamente, promitenți cumpărători de bună-credință, prin prezentarea ca adevărată a faptului că le vor vinde apartamente, la termenele stabilite, în blocul White Tower și în complexul rezidențial City Gate din Municipiul Ploiești, folosind manopere dolosive, cu scopul de a obține foloase materiale injuste”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
După luni de anchetă, s-a stabilit că prejudiciul în acest dosar este de aproape nouă milioane de euro.
„Prejudiciul total creat persoanelor vătămate din cele trei complexuri rezidențiale este de aproximativ 8.700.00 euro, inculpații acționând în timp, în mod constant, după o strategie bine pusă la punct de inculpatul N.V., avocat în cadrul Baroului Prahova, specializat în litigii de faliment, insolvență și licitații, pentru mărirea artificială a pasivului, concomitent cu scăderea activelor patrimoniale”, informează procurorii. Aceștia au făcut publică strategia folosită de cei care au acționat în afacerea City Gate din Ploiești.
În primă fază erau încheiate mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare a acelorași apartamente cu mai mulți beneficiari de la care se încasau banii, sumele fiind folosite în alte scopuri decât pentru construirea imobilelor promise;
Apoi, cei care au încheiat contractele au pregătit procedura de insolvență, ce presupunea înstrăinarea activelor cu scopul de a nu face obiectul vreunei executări silite în cadrul procedurii de insolvență/faliment. A urmat declanșarea procedurii propriu-zise de insolvență/ faliment, pentru ca inculpații să obțină toate avantajele prevăzute de legislația specială în domeniu, în sensul ca răspunderea patrimonială să fie limitată doar la bunurile care se mai regăsesc în patrimoniul entității economice supuse procedurii (nu și la bunurile proprii) și înlăturarea eventualelor dobânzi și penalități datorate promitenților cumpărători.
„Ceea ce a lipsit acestei strategii a fost că inculpații nu au anticipat intervenția fermă a organelor de urmărire penală, astfel că, pe parcursul urmăririi penale aceștia au fost cercetați în stare de arest preventiv, arest la domiciliu și control judiciar. De asemenea, au fost aplicate măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale inculpaților, în vederea asigurării recuperării prejudiciului” informează procurorii.
În dosar au fost deferite justiției zece persoane fizice și patru firme.