Trei tineri din județul Mureș, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, au căzut sâmbătă în lacul Colibița, în timp ce se dădeau cu o hidrobicicletă, iar unul dintre ei este dat dispărut, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
"În această după-masă, un bărbat a sesizat, prin 112, faptul că trei tineri au căzut în lacul Colibița. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18-22 de ani, toți din Sânpaul, județul Mureș, ar fi ieșit cu o hidrobicicletă, pe lacul Colibița. La un moment dat, aceasta s-a răsturnat, iar cei trei au căzut în lac. Doi dintre tineri au ajuns la mal, iar cel de-al treilea, în vârstă de 22 de ani, a dispărut în apă, fiind căutat de către echipele de intervenție", a comunicat Poliția.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud a precizat că unul din tinerii ajunși la mal prezenta hipotermie, în condițiile în care temperatura apei lacului Colibița era de aproximativ 5 grade Celsius.
La locul solicitării au fost mobilizate două echipaje SMURD, un echipaj de pompieri cu barca și echipajul de scafandri din cadrul ISU.
Căutările tânărului dat dispărut au continuat și la lăsarea întunericului.