Consiliul Local al sectorului 1 a aprobat, în ședința de vineri, desființarea a trei structuri din subordine - Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice și Centrul Cultural. Propunerea a venit din partea ediulului Clotilde Armand, care a invocat urgența reducerii cheluielilor, în condițiile în care ar fi moștenit un deficit bugetar de peste 1 miliard de lei.
Proiectul a fost adoptat cu 18 voturi "pentru", șase "împotrivă" și două abțineri.
Atribuțiile celor trei entități vor fi preluate, potrivit unui comunicat oficial, de către aparatul de specialitate al primarului.
"Ne confruntăm cu o criză bugetară fără precedent pe care ne-a lăsat-o moștenire fosta administrație. Vorbim despre un deficit de 1,2 miliarde lei care poate duce, cât de curând, la intrarea instituției în incapacitate de plată și la imposibilitatea susținerii salariilor angajaților, a plății utilităților sau a cheltuielilor cu asistența socială. Prin adoptarea măsurii de reorganizare a direcțiilor din subordinea Consiliului local, am făcut un prim pas în depășirea crizei financiare. Mulțumesc consilierilor locali pentru vot și pentru gestul de responsabilitate de care au dat dovadă. Au demonstrat tuturor că au înțeles gravitatea situației în care se află bugetul local și că interesul public ne cerea să luăm astfel de măsuri urgente", a anunțat Clotilde Armand, pe rețelele de socializare.
Edilul a precizat că Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice și Centrul Cultural au "deficiențe mari în gestionarea banului public", iar soluția realistă este o reeșalonare a plăților. "Nu putem să asigurăm decât 15% din plățile pe care le avem acum de efectuat, restul trebuie eșalonat în 2021", le-a spus primarul Sectorului 1 consilierilor locali.
Armand a mai indicat, ca strategie de viitor, eficientizarea tuturor serviciilor din subordine atât în ceea ce privește contractele și cheltuielile viitoare, cât și recuperarea prejudiciului creat de contracte defectuoase.