Un deținut în vârstă de 24 de ani de la Penitenciarul Arad a fost găsit, vineri, spânzurat într-o baie a închisorii, conducerea instituției începând o anchetă, în condițiile în care este a doua oară în ultimele două luni când o persoană încarcerată se spânzură.
Deținutul nu era din județul Arad, ci din județul Timiș, și executa o pedeaspă de șase ani și trei luni pentru furt, scrie Mediafax.
Conform unor surse locale, acesta avea mai puțin de un an până când ar fi putut intra în prima comisie care să îi analizeze posibilitatea eliberării condiționate.
Bărbatul nu a avut un comportament care să atragă atenția celor din jur.
"Bărbatul a fost găsit în baia camerei, s-au efectuat manevrele de resuscitare de către personalul medical al Penitenciarului, s-a solicitat intervenția echipajului SMURD, medicii au continuat manevrele de resuscitare, bărbatul fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat, murind la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Penintenciarului de Maximă Siguranță Arad, Eduard Magold.
Conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă și, conform procedurii, a sesizat Poliția și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru a face cercetări în acest caz.
În 20 septembrie, un deținut în vârstă de 48 de ani a fost găsit spânzurat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.