Actual· 1 min citire

Toate tezele de doctorat de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, verificate

Toate tezele de doctorat de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, verificate

Toate tezele de doctorat de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, verificate

Publicat25 iul. 2016, 16:15
Actualizat25 iul. 2016, 16:16

Toate tezele de doctorat de la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" elaborate de la înființarea școlii doctorale sunt verificate, după ce Comisia de Etica a unității de învățământ a cerut retragerea titlului de doctor în cazul lui Robert Negoiță, având suspiciuni de "plagiat multiplu".

"Comisia a constatat că există suspiciunea unui caz de plagiat multiplu, referitor la redactarea acestui doctorat (n.r. al lui Robert Negoiță). Comisia de la CNATDCU urmează să se pronunțe și să ne transmită concluzia finală. La nivelul Academiei am dispus o evaluare internă cu privire la conținutul tuturor tezelor de doctorat elaborate în instituție. Acest lucru se face printr-un sistem antiplagiat achiziționat de Academie, potrivit normelor Ministerului Educației. În momentul de față nu avem nicio solicitare din partea CNAT. Comisia de Etică nu ne-a sesizat cu niciun alt caz. Decizia de verificare a tuturor lucrărilor a venit după apariția în presă a unor materiale privind suspiciuni de plagiat. Am solicitat directorului Școlii Doctorale să verifice toate tezele elaborate de la înființarea școlii. Evaluarea este în desfășurare", a declarat Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", citat de mediafax.ro.

Verificările vin în contextul în care vineri, Comisia de Etica a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a transmis către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare cererea privind retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, instituția de învățământ având suspiciuni potrivit cărora lucrarea de doctorat este plagiată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News