Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, care a spus despre sine însuși "Eu sunt Lumina Lumii!", a afirmat, sâmbătă, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, la Aeroportul Henri Coandă.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în țară, sâmbătă seara, cu un avion special, de către o delegație a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, conform Agerpres.
"Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, care a spus despre sine însuși 'Eu sunt Lumina Lumii!'. Cel ce-mi urmează nu va umbla întru-ntuneric, ci va avea Lumina Vieții", a spus PS Timotei.
Arhiepiscopul a menționat că Lumina de la Sfântul Mormânt "ne aduce aminte nouă de lumina credinței, de lumina faptelor bune, de lumina pe care o primim ascultând și, mai ales, împlinind cuvintele lui Iisus Hristos".
"Lumina aceasta ne vorbește însă despre Lumina cea Neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Această Lumină va fi oferită tuturor celor care îl iubesc pe Domnul, adică Fiilor Luminii. Fiii Luminii sunt cei care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, cei care-și iubesc aproapele, cei care reușesc să-și ierte aproapele, cei care iubesc Biserica și, în general, cei care fac faptele Luminii. Iar Fiii Întunericului vor fi izgoniți afară, adică într-un loc în care nu vor avea comuniune cu Dumnezeu", a explicat ierarhul.
El a mai spus că la Ierusalim au fost prezenți foarte mulți români.
"Vă mărturisim tuturor că la Ierusalim au fost prezenți foarte mulți români, veniți nu doar din țară, din locuri diferite ale României, ci și din diaspora, foarte mulți veniți din întreaga Europă și chiar de dincolo de Ocean, așa cum s-au adunat altădată la Ierusalim dintre toate neamurile, bucurându-se atunci de Pogorârea Duhului Sfânt. Noi ne bucurăm de Ziua Învierii și de o permanentă pogorâre a harului Duhului Sfânt peste toți cei care îl iubesc pe Domnul", a mai spus PS Timotei Prahoveanul.