Românul este foarte obosit, are picioarele umflate, dar, din fericire, fără degerături. Medicii care l-au examinat spun că este încă bine. El a reușit să vorbească în țară înainte de ultima etapă a ultramaratonului.

Câteva zeci de kilometri îl despart pe românul Tibi Ușeriu de un nou record. Acesta face însă eforturi supraomenești pentru a-și continua drumul.

Tibi Ușeriu este pe cale să câștige maratonul arctic pentru a treia oară la rând. El este deja singurul concurent din istoria acestui ultramaraton care a câștigat competiția de două ori consecutiv.

Tibi Ușeriu este aproape de victorie, dar cu ce preț? Este foarte obosit, are picioarele umflate, dar, din fericire, fără degerături. medicii care l-au examinat spun căm este încă bine. Bine în condițiile date, acelea care presupun parcurgerea unei distanțe uriașe prin iadul înghețat.

Anul acesta, datorită faptului că maratonul a ajuns la o ediție aniversară, fiind al zecelea an în care are loc concursul de la Cercul Polar, organizatorii au schimbat traseul și au mărit numărul de kilometri cu mai bine de 50.

Patru români au luat startul în această cursă Tibi Ușeriu, Avram Iancu, Levente Polgar și Florentina Iofcea. Trei dintre ei au fost nevoiți să abandoneze chiar în prima zi, rămânând în cursă doar Tibi Ușeriu.

Tibi Ușeriu trece prin momente dramatice în iadul înghețat. Dar e aproape de victorie

Redăm mai jos cronica zilei 6 din cursa lui Tibi Useriu, așa cum a fost postată pe Facebook.

”Dragilor, eu pot scrie aici niște cuvinte, dar cuvintele sunt atât de goale de înțeles ...

Am să încerc să aștern pe hârtie lacrimile care ne-au umplut ochii miercuri dimineață, atunci când am privit filmarea. Am să încerc, deși știu că nu am cum să reușesc. Nimeni nu poate așa ceva.

Mai avea câțiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, își irosise toată energia, cu un singur gând în cap : să iasa de pe Ice Road ...

E amețit de foame, merge în zig-zag. Se oprește și încearcă să mănânce ceva. Nu reușește, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă.
Hamul e pe jos, la fel si bețele. Incearcă să se aplece, dar nu reușește. Spatele doare cumplit iar picioarele sunt ca doi copaci înfipți adânc în gheață.

Așa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-și mai amintește. Stie doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi și privește în zare, către Inuvik, și-și spune : Hai Tibi, încă doi kilometri si mâncăm ceva cald.

Cu greu își pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă.
Apucă bețele si se proptește în ele, dar nu reușește să se ridice, bețele fug in toate părțile, așa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învață să scrie.

Respiră adânc și reușește să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opintește în bețe cu tot ce are și se ridică ... încet ... ca un moșneag.
Nu a avut putere sa spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas ... și s-a pierdut în zare.

A ajuns în Inuvik exact când trebuia. O cifra pe o foaie de hârtie. Miracol... sau nu... ?
Organizatorii îl așteptau cu trei mașini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas ... până la capăt. Capătul e Inuvik acum.

Nu l-au văzut niciodată așa. S-au speriat.
Au venit doctorii și l-au examinat pe toate părțile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puțin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest ... nimic.
Au ridicat din umeri, ca de obicei : “He is ok !”

Nu a mai sunat. Dimineață a plecat ca un uragan. Nu știm ce s-a întâmplat acolo, dar a gonit toată noaptea ca și cum cursa atunci ar fi început. Am încercat să îl sunăm, dar nu am reușit.
Ne-am uitat toată ziua la un ecran, cum zboară cifrele. După câteva ore era la 500km, iar acum mai are un strop și ajunge la punctul de control. Va ajunge acolo cu 7 ore mai repede decât planul ... Halucinant !

Nu știm ce e acolo, nu știm de ce gonește așa, știm doar că ar fi bine să nu se pună nimeni în calea lui.

Mai sunt sub 100km până la final !
Anul trecut, la plecarea din CP7 a spus : “Ne vedem în Tuk, eu până la final nu mă mai opresc !”
În mod normal ar fi trebuit să termine cursa în noaptea de joi spre vineri, dar la cum gonește, e posibil sa termine joi spre seară.

Oameni dragi, oameni frumoși, haideți să îl însoțim până la final ! Un strop mai este !”

Tibi Ușeriu: Pentru mine nu există frică. De asta mă duc inconștient cu capul în față

Sportivul a vorbit anul trecut, la Realitatea TV, despre cartea "27 de pași", pe care a lansat-o la Bistrița, în care își povestește trecutul mult mai puțin glorios, în care a primit o condamnare la 23 ani de închisoare, pentru jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor, și în care a fost gardă de corp a unui interlop care avea legături cu mafia sârbească.

"În general, viața bate filmul. În general, da. Mi-am asumat această carte, pentru că am fost nevoit. La un moment dat, am devenit un model pentru copii. Cam toți știau ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, când am fost încarcerat. Am vrut să fac o carte de vizită. Nu m-am așteptat la un succes atât de mare. Lipsa de modele în copilărie, eu sunt responsabil pentru ce am făcut”, spune Tibi Useriu.

”Eu am fost soldat în Armata română. Eu am muncit pentru un politician sârb, care avea legături cu Mafia. Am început cu furturi mici, tot urci, nu mai pot să te oprești. Am ajuns și la jafuri armate, dar tentativa de omor a fost neintenționată. Am atacat un transport de bani, iar la un schimb de focuri am rănit pe cineva. Am executat aproape 10 ani de închisoare. Am reușit să evadez, pentru că nimănui nu-i place să fie închis", a spus Tibi Ușeriu.

Maratonistul a explicat, apoi, titlul cărții. Ușeriu a spus că acei 27 de pași reprezintă timpul petrecut în afara celulei de închisoare.

Tibi Ușeriu. Oana Pellea a scris cuvinte emoționante pentru maratonistul român

"Nu eram conștient că sunt pe un drum foarte greșit. Pentru mine nu există frică, am trăit în inima munților. Cred că de asta mă duc inconștient cu capul în față. După 5 ani de detenție, speram să mă răzbun pe cei care m-au băgat acolo. Mi-am terminat perioada de detenție, apoi am fost trimis în România. Apoi a apărut ONG-ul care m-a salvat din asta, am încercat să-mi schimb viața. Trecutul meu m-a făcut să fiu persoana de azi.

Asumarea faptelor depinde de fiecare. E greu să transmis un mesaj, cred că dacă nu ajungeam să fac ce fac azi, nu interesa pe nimeni trecutul meu. Nu eram sigur pe mine niciodată, mi-era frică de ceva. Cei 27 de pași sunt pașii pe care-i făceam la închisoarea de maximă siguranță", a sus Tibi Useriu.

Tibi Ușeriu a povestit experiența de la Cercul Polar, unde a cîștigat pentru a doua oară consecutiv ultramaratonul de 566 de kilometri. Sportivul a dezvăluit și cel mai mare atu al său: psihicul.

"Competitorii au fost mai buni. Au fost atleți de top pe partea asta de anduranță. Dar asta nu mă sperie niciodată. Comentariile rele mă întăresc. Am încercat prin chestia asta psihologică, s-o iau tare la început. La primul punct de control, ei aflau unde sunt ei. Când adversarii au aflat că suntla distanță de 40 km, și-au făcut propria lor competiție și m-au lăsat pe mine.

La Pasul Tihuța m-am antrenat, am alergat sumar îmbărcat, în șort, în adidași. Făceam baie în copcă. Apa are 1 grad, doar că este în gheață. E periculos pentru corp să fac aceste lucuri. Corpul meu este obișnuit cu astfel de șocuri. Atuul meu este mintea. Cursele în aceste condiții sunt duse de psihic, nu de fizic. Mintea mea ar putea muta munții din loc.

Mi s-a terminat concediul, mă întorc la ONG înapoi. Voi ieși din viața asta competițională", a încheiat Tibi Ușeriu.