Actual· 1 min citire

Tentativă de omor în Prahova: o femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost agresată de o rudă

Tentativă de omor în Prahova

Tentativă de omor în Prahova

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 mai 2022, 12:05

O tentativă de omor a avut loc, sâmbătă dimineață, în comuna Filipeștii de Pădure, o femeie fiind preluată în stare gravă și dusă la spital după ce ar fi fost agresată de o altă femeie, rudă cu aceasta.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în jurul orei 8,00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din comuna Filipeștii de Pădure cu privire la faptul că ar fi agresat pe cineva.

Echipa care a sosit la fața locului a constatat că în casă este o femeie de 64 de ani aflată în stare de inconștiență.

În afara imobilului a fost depistată o femeie de 40 de ani, în stare de șoc, care a declarat polițiștilor că aceasta ar fi comis agresiunea.

Surse apropiate anchetei au precizat că cele două femei ar fi rude, iar victima ar fi fost lovită în cap cu un obiect contondent, probabil topor.

Femeia de 64 de ani a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News