Tensiuni diplomatice pe axa Washington - Moscova. Atacul ucrainean din Crimeea care i-a enervat la culme pe ruși

Ucrainenii, atac masiv în Crimeea. Foto/Profimedia
Rusia a convocat-o pe ambasadoarea SUA la Moscova după ce ucrainenii au folosit sisteme performante americane ca să atace ținte din Crimeea.
Kremlinul amenință luni Statel Unite cu represalii - acuzându-le de faptul că ”omoară copii ruși”, la o zi după un atac ucrainean în Crimeea desfășurat, acuză Moscova, cu rachete americane, o nouă escaladare între cei doi rivali pe tema Ucrainei, relatează AFP.
Moscova consideră că Washingtonul a devenit o parte a conflictului după ce a autorizat Kievul să folosească rachete cu rază lungă de acțiune împotriva unor regiuni rusești și Crimeei, o peninsulă ucraineană pe care Moscova a anexat-o în 2014 și pe care o folosește ca bază în spatele frontului a armetei ruse.
”Este evident că participarea Statelor Unite la lupte, participarea lor directă, care antrenează moartea unor cetățeni ruși, trebuie să aibă consecințe”, declară un purtător de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
El le cere ziariștilor să întrebe Statele Unite și Uniunea Europeană (UE) ”de ce guvernele lor omoară copii ruși”.
Potrivit Moscovei, atacuri cu rachete cu rază lungă de tip ATACMS - ca cele de duminică în Crimeea ucraineană anexată de Rusia - nu pot să fie comise de Ucraina singură, pentru că necesită specialiști, tehnologii și date de la spionajul american.
Americanii și europenii au început recent să autorizeze Kievul să folosească armament din Occident pentru a ataca - pe teritoriul rus - ținte militare folosite în bombardarea Ucrainei.
Moscova consideră Crimeea ca fiind teritoriu rus după anexarea peninsulei în 2014. Această anexare a fost denunțată de către o majoritate zrobitoare a comunității internaționale și nu este recunoscută de către aliați ai Rusiei ca China.
AMBASADOAREA SUA, CONVOCATĂ
Președintele rus Vladimir Putin, care a evocat represalii, amenința luna aceasta să le livreze armament echivalent unor inamici ai occidentalilor, cu care să le atace intersele în alte regiuni ale lumii.
”Dacă cineva consideră posibil să furnizeze asemenea arme în zona de luptă în vederea lovirii teritoriului nostru, (...), de ce noi n-am avea dreptul să furnizăm arme de-ale noastre de aceeași clasă în regiuni ale lumii în care să fie lovite instalații sensibile ale țărilor care acționează astfel împotriva Rusiei?”, declara la 5 iunie Vladimir Putin.
Potrivit armatei ruse, cinci rachete de tip ATACMS au fost trase de către forțe ucrainene duminic, iar patru au fost distruse în zbor, în apropiere de Sevastopol, un oraș portuar care găzduiește Flota rusă la Marea Neagră.
Guvernul local a anunțat că fragmente ale proiectilelor interceptate au căzut ”în zone de coastă”.
Cel puțin patru morți au fost înregistrate - inclusiv doi copii -, iar peste 150 de persoane au fost rănite, potrivit ocupației instalate de către Rusia.
Luni, Ministerul rus de Externe a convocat-o la Moscova pe ambasadoarea Statelor Unite Lynne Tracy, pe care a avertizat-o că Rusia preconizează ”măsuri de retorsiune” și a acuzat că ”Statele Unite, care poartă un război hibrid împotriva Rusiei, au devenit o parte a conflictului” din Ucraina.
”Ambasadoarei i s-a spus că asemenea acțiuni ale Washingtonului (...) de autorizare a unor atacuri în interiorul teritoriului rus, nu vor rămâne nepedepsite. Vor urma măsuri de retorsiune”, a anunțat ministerul.
Cu o zi înainte, Ministerul rus al Apărării a amenințat cu o replică și a subliniat că datele țintirii cu ATACMS sunt ”deținute de către specialițti americani pe baza unor date ale serviciilor de informații prin satelit ale Statelor Unite”.
Rusia comite zilnic, de pe teritoriul său, atacuri sângeroase în Ucraina de peste doi ani, cere ca Ucraina să capituleze și denunță susținerea Kievului de către Occident.
Ucraina consideră drept legitime ținte militare din Crimeea și de pe teritoriul rus, în contextul în care forțele ucrainene, care suferă de o lipsă de oameni și armament, sunt suspuse de către armata rusă unei presiuni tot mai mari pe front.
”Crimeea este un câmp vast și un depozit militar (rus), cu sute de ținte militare directe”, a amenințat un consilier al președinției ucrainene, Mihailo Podoliak.
GAZ IRITANT, INTERZIS
Ucraina este vizată zilnic în atacuri rusești, care i-au devastat infrastructura energetică și provoacă întreruperi ale alimentării cu electricitate în întreaga țară, pentru a face față penurii de electricitate.
O rachetă rusească a lovit luni dimineața un depozit în Odesa, un port strategic la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, a rănit trei persoane și a provocat un incendiu pe o suprafațăă de 3.000 de metri pătrați, potrivit autorităților ucrainene, care nu au făcut alte previzări cu privire la țintă.
În regiunea Herson (sud), un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost ucis într-un bombardament în localitatea Stepanivka, anunță Kievul.
În nord-est, două persoane au murit după ce ”o mașină a declanșat o mină antitanc”, porivit guvernatorului Harkovului, Oleg Sînegubov.
Statul Major ucrainean acuză luni Rusia de o intensificare a atacurilor cu gaz lacrimogen deturnat de la utilizarea acestuia de bază.
Aceste atacuri sunt comise prin lansare cu drona a unor ”grenade (de tip) K-51 și RG-VO", folosite de obicei de către forțe de ordine în cazuri de revoltă.
Armata ucraineană anunță că a ”documentat 715 cazuri” în mai, ”cu 271 de cazuri în plus față de aprilie” și denunță o ”încălcare a Convenției privind punerea la punct, fabricarea, depozitarea și folosirea de armament chimic și privind distrugerea acestuia” (CIAC).
CIAC interzice folosirea gazelor iritante ca ”mijloc de război”, însă le autorizează în menținerea ordinii publice.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























