Teatrele își suspendă spectacolele, în urma tragediei din Colectiv și a decretării doliului național

Teatrele își suspendă spectacolele, în urma tragediei din Colectiv și a decretării doliului național
Mai multe teatre din Capitală, între care Teatrul Mic, Teatrul Național, Teatrul Masca, Teatrul de Comedie și Teatrul de Revistă, au anunțat că, pe perioada de doliu național, fie își vor suspenda o serie de spectacole, fie își vor modifica programul, ca urmare a tragediei din clubul Colectiv.
Astfel, Teatrul Național "I. L. Caragiale" din București își va modifica programul spectacolelor din aceste zile, ca urmare a faptului că Guvernul a decis, sâmbătă, ca 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie să fie declarate zile de doliu național pe teritoriul României.
"Astăzi, 31 octombrie, dintre spectacolele programate se vor juca doar «Terorism» și «Nathan Înțeleptul», celelalte două spectacole «ActOrchestra» și «Cinci femei de tranziție», urmând să fie reprogramate", a anunțat TNB, pe contul său de Facebook, precizând că amănunte despre programul instituției teatrale vor fi făcute publice curând.
La rândul său, Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" din București a arborat în bernă Drapelul României, ținând cont de faptul că, în urma tragediei petrecute vineri seară la un club din Capitală, au fost decretate trei zile doliu național.
"Transmit pe această cale un mesaj de compasiune și solidaritate, în numele colectivului Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» pentru familiile îndoliate ale celor 27 de victime, dar și pentru cei peste 150 de răniți, pentru familiile, rudele, prietenii și cunoștințele acestora", a declarat Alexandru Arșinel, managerul teatrului. "Instituția noastră a suspendat cele două reprezentații din acest weekend, mai ales că este vorba despre spectacole de divertisment și își va adapta programul și activitatea în cele trei zile de doliu național", a spus Alexandru Arșinel, într-un anunț publicat pe pagina de Facebook a instituției teatrale.
Astfel, reprezentațiile "Aer bun! De Herăstrău!", de sâmbătă, ora 19.00, și "Piei, drace!", de duminică, s-au suspendat. Biletele achiziționate la aceste spectacole rămân valabile pentru următoarele date: sâmbătă, 7 noiembrie, ora 19.00 - "Aer bun! De Herăstrău!", duminică, 8 noiembrie, ora 19.00 - "Piei, drace!". Spectatorii care au achiziționat bilete valabile pentru cele două spectacole și nu pot fi prezenți la reprogramările din 7 noiembrie și 8 noiembrie, își pot recupera contravaloarea acestora de la casa de bilete a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".
Și Teatrul Mic a anunțat că spectacolele sale din 31 octombrie și 1, 2 noiembrie se suspendă conform hotărârii adoptate de Guvernul României în urma tragediei de pe 30 octombrie. "Regretăm profund acest eveniment înfiorător și suntem alături de familiile îndoliate. Contravaloarea biletelor poate fi ridicată de la casa de bilete a Teatrului Mic. Vă mulțumim pentru înțelegere!", a anunțat Teatrul Mic pe contul său de Facebook.
La rândul său, Teatrul Masca a precizat că în urma tragediei de vineri seară și a instituirii a trei zile de doliu național, programul său de spectacole va suferi modificări. "Spectacolul din această seară, «Romeo și Julieta», după Shakespeare, va avea loc așa cum a fost anunțat, după un minut de reculegere în memoria victimelor, înainte de începerea reprezentației. Spectacolul de mâine, «Parapanghelos», va fi reprogramat pentru sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 17.00. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au murit și să-i întărească pe cei rămași în durere", apune echipa Teatrului Masca, pe contul de Facebook al instituției.
Totodată, în urma decretării doliului național, Teatrul de Comedie a anunțat că spectacolul "Directorul executiv" din 1 noiembrie a fost suspendat. "Biletele rămân valabile pentru următoarea reprezentație programată vineri 13 noiembrie. Cei care doresc returnarea biletelor se pot prezenta la casa de bilete pentru a ridica contravaloarea tichetelor până vineri 6 noiembrie, inclusiv. În cazul biletelor online, banii vor fi returnați în cont în cursul zilelor următoare. Vă mulțumim pentru înțelegere", se spune pe contul de Facebook al Teatrului de Comedie.
În semn de solidaritate pentru victimele tragediei de vineri și Teatrul Excelsior din București va reprograma cele două reprezentații ale spectacolului "Tărâmul Poveștilor", de duminică. Contravaloarea biletelor se poate ridica de la casa de bilete a teatrului sau aceste bilete se pot păstra până la următorul spectacol "Tărâmul Poveștilor", a cărui dată care va fi comunicată. "Dumnezeu să îi odihnească pe cei care și-au pierdut viața!", se mai spune într-un anunț al Teatrului Excelsior, publicat pe Facebook.
Este de așteptat ca în următoarea perioadă și alte teatre și instituții de spectacole din București și din țară să anunțe fie că își suspendă spectacolele, fie că își modifică programul.
În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei și-au pierdut viața 27 de oameni, iar alți aproximativ 200 au fost răniți. La acest moment, 146 de persoane sunt internate la 12 spitale din București
Sursa: mediafax.ro
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























