Țările musulmane au lansat vineri un apel la trimiterea unei "forțe internaționale de protecție" în teritoriile palestiniene după vărsarea de sânge din Fâșia Gaza, în cursul unui summit la Istanbul convocat de președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că folosește metode demne de naziști, relatează AFP.
Reprezentanții celor 57 de țări grupate în cadrul Organizației Cooperării Islamice (OCI), au lansat un apel la "protecție internațională pentru poporul palestinian, inclusiv prin trimiterea unei forțe internaționale de protecție", potrivit comunicatului final al summitului.
În plus, OCI a condamnat "în termenii cei mai fermi acțiunile criminale ale forțelor israeliene în teritoriile palestiniene ocupate, în special în Fâșia Gaza", unde aproximativ 60 de palestinieni și-au pierdut viața luni sub gloanțele israeliene manifestând împotriva mutării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.
Textul acuză administrația americană că "sprijină crimele Israelului, inclusiv protejându-l în cadrul Consiliului de Securitate al ONU", potrivit Agerpres.
De asemenea, critică Washingtonul pentru transferul ambasadei sale la Ierusalim, acțiune considerată "un act de provocare și de ostilitate împotriva națiunii islamice".
Documentul cere Organizației Națiunilor Unite să înființeze "o comisie internațională de anchetă" pentru a face lumină asupra vărsării de sânge din Fâșia Gaza.