Ajunul Crăcinului. În ajunul Crăciunului există superstiţia să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.
De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat.
Ajunul Crăcinului. Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului.
Specialiştii în Etnografie şi Folclor spun că Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş (Moş Ajun), stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor.
Ajunul Crăcinului. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte şi jucării. Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun.
Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.
Ajunul Crăcinului. În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în multe sate şi oraşe din ţară începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani. Din seara Ajunului şi până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri şi vecini, vestind prin cântecele lor naşterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conţinut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”. “Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie creştină şi precreştină, exprimând sincretismul datinilor româneşti de la Crăciun.
Ajunul Crăcinului. Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic – dar este concomitent şi “trupul Domnului” din Sfânta împărtăşanie. Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstiţiul de iarnă.
Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar şi de perfecţiunea frumuseţii care învinge timpul”, explică Doină Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.
Sursa: Adevărul
