Adrian Năstase i-a explicat martorului Crețu că a apelat la el datorită „autorității” pe care acesta o avea asupra martorului Păun, iar din întreaga discuție purtată a rezultat că rolul martorului Crețu era acela de a-l determina pe martorul Păun să-și schimbe conduita procesuală într-un sens favorabil inculpatului Năstase ( prin modificarea declarațiilor și neaducerea dovezilor la care făcuse referire la 9.03.2006), sub amenințarea că, în caz contrar, martorul Păun va suferi consecințele negative ale dezvăluirii faptului (real sau imaginar) că este ofițer sub acoperire al unui serviciu de informații din România, dezvăluire care avea să se facă prin intermediul inculpatei Jianu.
Crețu Octavian: Pe de…pe de altă parte nu vreau…ă…să știu pentru că știți și dumneavoastră, sunt implicate și alte…ă…procese, alte structuri și nu vreau să mă…să mă amestec.Nu vreau să mă amestec.
Năstase Adrian: Am înțeles.Domnu Crețu, am nevoie de sprijinul dumneavoastră, totuși, în chestiunea asta și am să vă spun…ă…de ce.
C.O.:Da.Da.
N.A.:Știu că aveți o anumită autoritate asupra lui și…știu că și domnu Rotaru…ă..are o anumită autoritate asupra lui.Ă…el dacă avea o anumită strategie, trebuia să o discute și cu mine.
C.O.:Nu a avut cum, domnu Președinte!
N.A.: Putea! (…) Ceea ce-a făcut el îmi creează o mare problemă.Suma aceea și…ă …și inventaru pe care l-a promis și faptul că el a dat de bună…El a venit și a anunțat că o să vină și o să dea tot cu toate documentele, scrise de mână de soția mea și…ă..comenzi și nu știu mai ce.
................
N.A.: (…)Deci, din acest moment…Deci, Irina Jianu vrea să…vrea să anunțe să el i-a spus că era ofițer sub acoperire,să ceară nu știu mai ce…Deci, iese un scandal și iese o mizerie…
C.O.: (…) Dacă ea spune asta…ă…își pune o bombă sub fund.
N.A.:Deci, ea spune că el i-a spus chestia asta. Deci…Bun, eu vă spun!Deci, eu vă s…
C.O.:Domnu Președinte, e bine să nu spună lucrul acesta!
A.N.:E-n ordine!Eu…
C.O.:Dacă face asta deschide Cutie Pandorei și absolut nimeni și nimic nu o va putea închide.
...............
N.A.: Ce vreau să vă rog, deci, …ă…ă… eu încerc să evit scandalurile pe toate…inclusiv pe zona lui, inclusiv…pentru că, vă repet, rămân decât două variante: ori găsesc o soluție convenabilă cu el, ori îl decredibilizez ca om.N-am altă variantă.
Citește mai mult pe adevarul.ro