Actual· 2 min citire

SRI, anchetă după dezvăluirile din Parlament

SRI, anchetă după dezvăluirile din Parlament

SRI, anchetă după dezvăluirile din Parlament

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 oct. 2017, 20:13

SRI face anchetă după dezvăluirile din Parlament! Serviciul Român de Informații cere informații parlamentarilor care verifică alegerile prezidențiale din 2009, dar și dezvăluirile făcute de Daniel Dragomir. Și comisia de anchetă privind arhivele SIPA este vizată.

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a dispus transmiterea, în această săptămână, a trei comunicări către Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI cu privire la ultimele elemente apărute în spațiul public și care vizau activitatea Serviciului, se arată în comunicatul SRI.

Prima comunicare se referă la solicitarea altui for parlamentar, Comisiei specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și rezultatul scrutinului prezidențial.

”În această comunicare, SRI a motivat caracterul clasificat al documentelor trimise anterior și a adus completări cu elemente neclasificate care pot fi transmise de către Comisia de control a SRI către Comisia specială”, potrivit SRI.

Cea de-a doua comunicare se referă la afirmațiile din spațiul public privind gestionarea arhivei SIPA, iar SRI a trimis Comisiei o informare completă privind acest subiect.

Ultima comunicare se referă la expunerile publice cu legătură la declarațiile lt.col.(r) DRAGOMIR DANIEL. În acest caz, SRI a solicitat Comisiei de control transmiterea oricăror elemente concrete deținute, în vederea derulării investigațiilor și cercetărilor aprofundate în cadrul unei comisii interne de verificare care a fost dispusă anterior de directorul SRI, domnul Eduard Hellvig.

”SRI rămâne ferm în ceea ce privește transparentizarea instituțională și respectarea procedurilor de evaluare și control intern”, se mai precizează în comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News